Procesatorii din industria laptelui pun eticheta „fabricat în România” pe iaurturi, smântână sau brânzeturile pe care le comercializează, însă omit să arate că lactatele vândute românilor conțin din ce în ce mai puțin lapte produc în fermele locale.
În primele luni ale anului trecut au fost importate 82.466 de tone de lapte, în creștere cu 55,7% față de același interval din 2012, potrivit datelor publicate azi de Institutul Național de Statistică (INS). În perioada ianuarie-noiembrie 2012, importurile de lapte brut s-au ridicat la aproape 53.000 de tone.
Ca urmare a dublării cantității de lapte importat, procesatorii au înregistrat creșteri ale producției în primele 11 luni din 2013 la smântână, iaurturi, brânzeturi, unt sau lapte de consum.
„Aceste creşteri ale producţiei s-au datorat, în special, creşterii cantităţii de lapte brut importat”, se arată în comunicatul remis de INS.
Creșterea importurilor se poate observa și la nivelul lunii noiembrie 2013. Potrivit INS, în această lună, cantitatea de lapte brut importat a crescut de la 6.260 tone, nivel înregistrat în noiembrie 2012, la 8.365 tone, ceea ce înseamnă că importurile au avansat cu 33,6%.
În același timp, respectiv perioada ianuarie-noiembrie 2013, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 10.285 tone (-1,3%) comparativ cu intervalul similar din 2012, până la 811.411 tone.