50 de milioane de euro, pentru IMM-uri

Facebook
Twitter

Banca Europeană de Investiții (European Investment Bank – EIB) acordă Garanti Bank, una dintre cele mai inovatoare și dinamice bănci de pe piața locală,un împrumut de până la 50 de milioane euro, pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii(IMM-uri), a corporaţiilor de mărime medie și a instituțiilor din sectorul public românesc.

Împrumutul BEI este dedicat susținerii companiilor care au un impact pozitiv asupra ratei șomajului din România.

„Acordul de împrumut semnat astăzi se înscrie în strategia prioritară a BEI de a ușura accesul la finanțare pe termen lung IMM-urilor și corporaţiilor de mărime medie, care reprezintă motorul industriei românești și care au fost afectate puternic de fragmentarea de pe piața financiară. În colaborare cu Garanti Bank, noul partener al Băncii Europene de Investiții, fondurile BEI vor sprijini în special investițiile realizate în condiții favorabile de către IMM-uri, consolidând astfel competitivitatea acestui sector economic important”, a declarat Mihai Tănăsescu, vicepreşedintele BEI responsabil pentru operațiunile de creditare în România.

Acordul de împrumut reprezintă prima colaborare dintre BEI și Garanti Bank. Acest împrumut este acordat în baza Planului Comun IFI pentru Dezvoltare în Europa Centrală şi de Sud-Est, care este destinat să îmbunătăţească accesul la finanţări pe termen lung pentru IMM-urile din Europa, în vederea ameliorării efectelor crizei financiare.

„Împreună cu BEI, Garanti Bank își dorește să ofere IMM-urilor și corporaţiilor de mărime medie posibilitatea de a crește și de a-și dezvolta afacerileprin intermediul soluțiilor de finanțare pe termen lungşi a parteneriatelor. Având la dispoziție o soluție de finanțare potrivită și sprijin, IMM-urile și corporaţiile de mărime mediepot contribui semnificativ la redresarea economiei românești”, a declarat Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank România.

Garanti Bank are în prezent mai mult de 25.000 de clienți IMM-uri și 3.000 de corporate. În 2013, segmentul IMM din portofoliul băncii a avut cea mai mare creștere în ceea ce privește împrumuturile, cu 17% față de anul anterior. Fondurile actuale, prin intermediul parteneriatului cu BEI, vor sprijini dezvoltarea și creșterea competitivității IMM-urilor și a corporaţiilor de mărime medie, prin desponibilitatea crescută a creditelor pe termen lung.

Banca Europeană pentru Investiţii este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene şi este deţinută de Statele Membre UE. Ea oferă finanţări pe termen lung pentru investiţii solide, pentru a contribui la atingerea obiectivelor UE. În acest moment, Banca Europeana de Investiții colaborează în mod activ cu 11 instituții financiare partenere din România și a oferit linii de credit în valoare totală de 1,3 miliarde euro.

Garanti Bank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reunește și Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE