3 idei de afaceri de viitor in agricultura. Cat de profitabila este cresterea prepelitelor

Facebook
Twitter

Cu doar cateva sute de euro poti pune pe picioare o mica afacere care sa-ti suplimenteze veniturile, chiar daca ai la dispozitie doar o suprafata mica de teren.

Cele mai profitabile afaceri pe termen scurt sunt cele legate de cresterea animalelor. Iar sezonul rece in care am intrat este perfect pentru a incepe un astfel de business, luand in considerare ca in aceasta perioada pretul animalelor este mai scazut. Tine insa cont ca cele mai ieftine animale sunt cele pe care le cumperi inainte de debutul ierii. Explicatia vine din faptul ca cei care le scot la vanzare se gandesc ca acestea sunt greu de ingrijit in timpul sezonuli rece si pot sa devina o povara financiara. Asa ca sunt mult mai dispusi sa lase din preturi.

Daca te bate de mult gandul sa iti deschizi o afacere in agricultura, insa iti lipseste curajul, afla ca dintr-o idee cat de poate de simpla poti dezvolta un business stralucit. Ia in considerare numai exemplu lui Iustin Paraschiv. Antreprenor de succes, a debutat in afaceri cu importuri de carne din Austria, pentru ca azi, alaturi de familia sa, sa detina una dintre cele mai profitabile afaceri in domeniu din Romania.

Iata 3 idei de business profitabil, daca ai timp la dispozitie si vrei sa-ti suplimentezi veniturile:

O micro-ferma de prepelite

Prepelitele se cresc in cutii supraetajate, asa ca nu vei avea nevoie de un spatiu mare de desfasurare. In aceste conditii, pasarile se vor dezvolta rapid si fara sa iti puna mari probleme.

De ce este aceasta o afacere profitabila? Cererea de oua si carne de prepelita a crescut in Romania ultimilor ani. Un exemplu bun in acest sens este Lucian Stancu, cel care a pus pe picioare “Ferma Bunicii”. Secretul sau a fost incheierea unor parteneriate cu marile retele de supermarketuri, care au inceput sa-i comercializeze produsele.

prepelite

Nici exemplu lui Mihai Dumitru nu este de ignorat. Barbatul, din Fundeni, a inceput cu o investitie initiala de 1.800 de lei, bani cu care a cumparat 80 de pasari, 600 de oua, doua incubatoare si cinci custi ouatoare. In prezent, la numai cinci ani de la startul afacerii, detine mii de pasari. Dumitru spune ca micro-fermele de prepelite sunt profitabile, daca pornesti la drum cu pasi mici si nu te hazardezi sa risti foarte mult dintr-o data.

O micro-ferma de iepuri

iepuri

Este o idee care poate fi pusa in practica pana si intr-o gospodarie mica, de tara. Iepurii nu au nevoie de custi mari, iar hrana acestor animale este foarte usor de procurat si foarte ieftina.

Daca te gandesti sa pornesti si tu pe un astfel de drum, trebuie sa ai insa in vedere un lucru foarte important. Principala provocare a acestui tip de business este sa gasesti un abator specializat in sacrificarea iepurilor si care sa respecte toate directivele europene in domeniu. In caz contrar, carnea ta nu va fi acceptata in magazine.

O sursa de venit poate fi si blana acestor animale, pe care insa trebuie sa stii sa o prelucrezi, pentru ca aceasta sa-si pastreze calitatea.

Un kilogram de carne de iepure costa in jur de 20 lei in viu si 30 de lei in carcasa, la calitatea premium.

Productia de ceaiuri bio

ceaiuri_bio

Pentru o afacere de acest tip trebuie sa iti imbogatesti cunostintele despre plante medicinale. Este o afacere profitabila, insa vei fi mereu in cautarea unor noi si noi frunze si plante cu proprietati terapeutice, care sa poata fi crescute in Romania. Apoi, trebuie sa iti construiesti si o uscatorie de plante.

Este un business de nisa, care poate fi pornit cu o investitie modica. Cu o strategie desteapta de marketing, insa, il poti transforma intr-o afacere de succes, mai ales ca majoritatea ceaiurilor pe care le gasesti in magazinele de la noi sunt de import.

Ai risca sa pui pe picioare o afacere in domeniul agriculturii? Care dintre cele trei de mai sus ti se pare cea mai profitabila?

Sursă foto: Shutterstock.com

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE