Azi, 24 ianuarie, românii sărbătoresc Ziua Unirii Principatelor Române sau Mica Unire, când poporul și-a impus voința și Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Țării Românești și al Modovei.
Unirea a fost, așa cum scriu cărturarii, „firul roșu” care a traversat istoria, animat de idealurile unor figuri ca Burebista, Mihai Viteazul sau Alexandru Ioan Cuza. În 1848, s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Pe 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza devenea domn al Moldovei.
Destinul Principatelor era reglementat de prevederile Convenției de la Paris. Acolo se scria că cele două țări erau conduse de domnitori, dar nu se preciza dacă domnul putea fi unul și același. Profitând de această portiță, liderii mișcării unioniste au decis că alesul Moldovei să fie desemnat candidat și în Țara Românească. Numai că Adunarea electivă a Țării Românești era dominată de conservatori, care aveau 46 din cele 72 mandate. Liberalii radicali au au apelat la populația Bucureștilor, prin intermediul tribunilor. Oamenii s-au strâns pe dealul Mitropoliei de azi, râuri-râuri, de prin mahalele și casele de la șosea, de prin satele dimprejur. Mărturie a adunării lor stă și azi placa de pe palatul patriarhal.
Mii de oameni animați de idealul Unirii s-au adunat în preajma clădirii în care se ținea Adunarea, iar conservatorii nu au avut de ales și l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza domn și al Țării Românești. Astfel, pe 24 ianuarie 1859, Unirea era înfăptuită peste voința Marilor Puteri, doar în persoana Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în rest, existau două Guverne, două Parlamente, două Armate etc. Au urmat trei ani de eforturi pentru unificare instituțională. În acest proces istoric, Cuza Vodă a avut de jucat un rol foarte important. Stă scris că domnul a fost nevoit să meargă la Înalta Poartă, să îl convingă pe sultan să accepte voința românilor.Istorici au lăsat scris că „ghiaurul” nu s-a plecat în fața sultanului.
