Un numar de producatori de vinuri romanesti participa la cea de a 35-a editie a targulul international London Wine Fair, care are loc la Londra, in perioada 18-20 mai 2015.
In pavilionul national, organizat de Ministerul Economiei, Comertului si Turismului, in colaborare cu Asociatia Producatorilor si Exportatorilor de Vinuri din Romania (APEV) si cu sprijinul BPCE Londra, pe o suprafata de 91 mp, isi prezinta produsele urmatoarele societati romanesti: Agricola Stirbey, Alcovin, Amb Wine Company, Avincis Vinuri, Crama Ceptura, Domeniul Coroanei Segarcea, Halewood Wines, Mera Com International, Ostrovit, Senator Prodimpex, Viile Budureasca, Schwab Agro Prod, Vitis Metamorfosis, Wine Princess.
Salonul prezinta ultimele inovatii din industria vinurilor si este impartit in mai multe sectiuni: cea a producatorilor, a importatorilor si distribuitorilor, a presei, PR-ului si a mass-mediei, a designului de ambalaj, logistica, training si consultanta. Pe tot parcursul targului, vor avea loc degustari de vinuri, seminarii si conferinte, avand ca tema principala cerintele din sector si prezentarea oportunitatilor de piata.
Oamenii de afaceri romani prezenti la targ au avut inca din prima zi numeroase intalniri cu asociatii de profil, firme de distributie, atat din Marea Britanie si din alte tari europene, precum si cu reprezentanti ai presei de specialitate, creandu-se reale posibilitati pentru cresterea exporturilor pe aceasta piata si pentru identificarea unor noi oportunitati de atragere de investitii in tara noastra.
Unul din obiectivele participarii romanesti la editia din acest an a targului il constituie cresterea vizibilitatii brandurilor din industria vinurilor din Romania, marci deja recunoscute pe pietele importante ale lumii. Majoritatea firmelor participante au fost prezente constant la manifestari din acest domeniu, vinurile expuse se inscriu in cerintele internationale si respecta conditiile de fabricatie, de design si prezentare, iar activitatea de promovare se va derula pe tot parcursul expozitiei.
Participarea la unul dintre cele mai importante targuri din industria de vinuri si bauturi alcoolice aduce un extraordinar beneficiu producatorilor romani, iar experienta acumulata in competitia cu tarile recunoscute in domeniu va sprijini firmele din tara noastra sa stabileasca colaborari pe terte piete.
La editia din acest an a targulul international London Wine Fair, sunt asteptati peste 11.000 de vizitatori exclusiv comercianti si 750 de producatori din 40 de tari, care urmeaza sa testeze mai multe de 10.000 de soiuri de vinuri din toate colturile lumii.
Participarea firmelor romanesti la evenimentul de la Londra are loc in cadrul programului de sustinere si promovare a exportului cu finantare partiala de la bugetul de stat, coordonat in parteneriat public-privat prin Consiliul de Export, prin care se cauta identificarea unor noi oportunitati de afaceri pentru producatorii romani si, in acelasi timp, realizarea diversificarii geografice si structurale a ofertei romanesti de export.
In anul 2014, volumul schimburilor comerciale bilaterale romano-britanice a fost de 3.487,7 milioane Euro, in crestere cu 6,32%. Exportul romanesc in Marea Britanie a insumat 2.153,4 milioane Euro, in crestere cu 6,09%. Excedentul balantei comerciale a Romaniei cu Marea Britanie a fost de 819,1 milioane de euro.
Exportul de vinuri romanesti in Marea Britanie a crescut cu 10% in anul 2014, comparativ cu situatia anului 2013.