Guvernul a alocat 0,37 de lei/copil în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe în anul școlar 2014-2015

Facebook
Twitter

Guvernul României a adoptat, în ședința din 10 septembrie 2014, Hotărârea privind stabilirea fructelor distribuite, a perioadei şi frecvenţei distribuţiei, a limitei valorii zilnice/elev şi a fondurilor necesare pentru distribuţia fructelor şi a măsurilor adiacente distribuţiei de fructe, a bugetului aferent acestora, precum şi a modalităţii de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în anul şcolar 2014-2015.

Bugetul total alocat programului este de 64,6 milioane de lei, din care 31,6 milioane de lei sunt alocate de Uniunea Europeană, iar diferența de 33 de milioane de lei reprezintă co-finanțarea asigurată de statul român.

În anul școlar 2014-2015, a fost menținută limita valorii zilnice de 0,37 de lei/copil, însă perioada de distribuție gratuită a fost extinsă la 86 de zile, cu o zi mai mult față de anul școlar 2013-2014.

Beneficiarii acestui program sunt cei 1.765.712 de copii din clasele pregătitoare și clasele I-VIII, din învățământul de stat și privat. Din momentul intrării în vigoare a acestei Hotărâri de Guvern, Consiliile Județene și Consiliul General al Municipiului București vor demara procedurile de organizare a licitațiilor în vederea implementării programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în anul şcolar 2014-2015.

Totodată, prin actul normativ adoptat, a fost completată lista măsurilor adiacente care pot fi implementate în cadrul acestui program cu:

  •  organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe și legume sau de activități educative practice;
  • crearea de pagini web la nivelul județului, prin care să fie oferite informații despre implementarea programului.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE