Dacă doriți să petreceți Crăciunul ca altădată, puteți alege pensiunile din Maramureș, unde tradițiile se îmbină cu modernitatea. Bugetul minim este de aproximativ 150 de lei.

Maramureșenii se pregătesc intens pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului. Casele sunt dereticate prin toate colțurile, în așteptarea oaspeților. Nici Ghiță nu este neglijat, mai ales că de Ignat va fi vedetă. Însă, Sara de Crăciun e sfântă. Maramureșenii își scot din lăzi costumele din bătrâni, se primenesc și își deschid porțile pentru a primi colindătorii.

Însă, cu o zi înainte de Crăciun, sătenii din Maramureș pun într-o găleată cu apă o potcoavă. Gospodarul va fi primul care va bea din această apă, apoi o va da vitelor, pentru ca acestea să fie tari ca fierul. Găinilor li se va da de mâncare din ciur sau sitp, ca în anii următori să facă ouă câte găuri are ciurul. Păstorii nu uită de mioare nici de Crăciun. Ciobanii pun sub pragul casei un drob de sare învelit. Acesta rămâne aici până în toamnă, la “Alesul oilor”. De abia atunci, ciobanii îl scot, îl macină și îl amestecă cu tărâțe, pe care le dau oilor, pentru ca turma să sporească.

Înainte de a-și pune iile de sărbătoare, maramureșenii curăță hornurile, iar funinginea o pun la rădăcina pomilor, ca să dea rod mai bogat. În Ajun, grajdurile se ung cu usturoi, ca să nu vie strigoii ori duhurile necurate, să strice pacea vitelor.

Cum tradițiile atrag turiștii, administratorii pensiunilor din Maramureș oferă pachete de Crăciun care includ seri speciale. De regulă, sejurul începe în dimineața de 24 decembrie și se încheie după micul dejun servit pe 28 decembrie. Principalele activități sunt organizate în seara de Ajun, care este, de regulă. Dis-de-dimineață, pe masă, turiștilor li se vor pune tobă, caltaboși, jumări, slănină, brânză sau gem de casă. Pentru seara de 24 decembrie, turiștilor li se pregătesc globuri cu care să împodobească bradul, unde va poposi și Moșul, încărcat de cadouri.

Apoi, urmează cina festivă. Sondând ofertele administratorilor de pensiuni din Maramureș, am aflat și ce se va servi: cartofi la cuptor cu grătar de porc, ciorbă de perișoare dreasă cu smântână, cârnați, leibăr, cozonaci cu nucă și alte minunății gastronomice făcute după rețeta bunicelor. Pălinca și vinul fiert vor stropi din belșug bucatele. Și pentru că, după atâtea bunătăți, e nevoie și de înviorare, patronii de pensiuni au tocmit grupuri de colindători sau grupuri folclorice, care să întrețină atmosfera de sărbătoare.

Care sunt tarifele

De regulă, pensiunile se închiriază integral. Administratorii nu sunt dornici să își bată capul cu rezervvări individuale, deoarece riscă să rămână cu camere goale și, implicit, cu bani mai puțini. Totodată, copiii mai mici de 12 ani nu plătesc pentru cazare sau beneficază de reducere de 50% din tariful standard.

La Pensiunea Frații Pasca, din Bârsana, tariful este de 150 de lei pe zi și include pensiunea completă și masa festivă de Crăciun. Dacă ne gândim la un sejur de 4 zile și trei nopți în perioada 24-28 decembrie 2013, tariful pe persoană ajunge la 650 de lei. La Pensiunea Select din Ocna Șugatag, se practică aceleași tarife, cu observația că administratorul oferă doar micul dejun și cina, plus cina festivă, în această sumă. La Pensiunea Verde din Baia Sprie prețul serviciilor este de 170 lei/persoană/zi . Pentru un sejur de șase zile, tariful ajunge la 1.020 lei/persoană. Prețul include cazarea în camere duble și suita, demipensiune, adică două mese pe zi servite la program, masa tradițională de Crăciun , transferul de la gară, transportul către destinațiile turistice din zonă, conform programului de vizitare a obiectivelor turistice din zonă, și organizarea focului de tabără. Cei care vor să asiste la sacrificarea lui Ghiță trebuie să plătească suplimentar 200 de lei.

Share on Facebook