Circa 20 de persoane, printre care şi fostul director al Oficiului de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Alba Florian Farcaş, care locuieşte într-o vilă ridicată din bani europeni, dar şi proprietari de pensiuni agroturistice, erau audiaţi, aseară, la DNA Alba, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.

Surse judiciare au declarat, marţi seară, pentru Mediafax, că în jur de 20 de persoane, suspecţi sau martori, au fost aduşi la audieri la sediul DNA din Alba Iulia, în urma celor 12 percheziţii desfăşurate la persoane fizice şi juridice din judeţul Alba, într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Potrivit surselor citate, printre persoanele aduse la audieri se află şi fostul director al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Alba Florian Farcaş, care locuieşte într-o vilă ridicată din bani europeni, primiţi de soţia acestuia în cadrul unui proiect privind construirea unei pensiuni agroturistice.

De asemenea, potrivit aceloraşi surse, la audieri au fost aduşi şi directorul Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Centru (CRFIR), Marian Ionescu, fost coleg în trecut cu Florian Farcaş la OJPDRP, dar şi mai mulţi beneficiari de proiecte europene, în special proprietari de pensiuni agroturistice.

Procurorii DNA au descins, marţi, la 12 adrese ale unor persoane fizice şi juridice din judeţul Alba, ei făcând cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2011 – 2014.

Surse judiciare declarau pentru Mediafa că una dintre percheziţii are loc la sediul CRFIR din Alba Iulia, instituţie aflată în subordinea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, înfiinţată în acest an de Ministerul Agriculturii, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

Fostul director al OJPDRP Alba Florian Farcaş locuieşte într-o vilă ridicată din bani europeni, primiţi de soţia acestuia în cadrul unui proiect privind construirea unei pensiuni agroturistice, potrivit DNA.

Potrivit anchetatorilor, Florian Farcaş, şef al OJPDRP Alba până în anul 2010, locuieşte într-o vilă construită cu fonduri europene în cadrul proiectului “Construire pensiune agroturistică, comuna Ighiu, localitatea Şard, judeţul Alba”. Proiectul o are drept beneficiar pe Simona Adriana Farcaş, soţia fostului şef al OJPDRP Alba.

Astfel, Florian Farcaş „a încălcat prevederile codului de conduită privind evitarea situaţiilor de incompatibilitate şi conflict de interese de către personalul implicat în gestionarea programelor finanţate din fonduri europene nerambursabile, implicându-se, în mod direct, sub paravanul unor firme de consultanţă pe care le gestionează prin interpuşi, în întocmirea de proiecte, care, ulterior, au fost evaluate, respectiv aprobate la plată de către colegi ai săi sau, chiar, de către el însuşi”, spun procurorii.

„În perioada în care a deţinut funcţia de director al OJPDRP Alba, fiind susţinut şi favorizat atât de şeful serviciului de evaluare din cadrul CRPDRP Centru Alba Iulia (Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, n.r.), Vlademir Străjan, cât şi de directorul din acel moment al centrului, Marian Ionescu (în prezent director general al CRPDRP Centru Alba Iulia), Farcaş a întocmit, în timpul programului de lucru şi în prezenţa colegilor de birou, diverse proiecte, având asupra sa chiar şi ştampilele beneficiarilor, în scopul autentificării documentaţiilor”, se arată în actele procurorilor DNA.

Semnificativ în acest sens, arată anchetatorii, este cazul proiectului aferent construirii unei pensiuni în localitatea Almaşu Mare (Zlatna, judeţul Alba), în valoare de 401.000 de euro, depus de societatea Nicoleta Styl, din localitatea Ighiu, având ca asociat/administrator pe Maria Nicoleta Drăghiciu, pentru aprobarea căruia Florian Farcaş a primit o parcelă de teren în suprafaţă de aproximativ 600 metri pătraţi în intravilanul municipiului Alba Iulia (zona cartierului Miceşti).

În acest mod, arată procurorii, Farcaş a întocmit, numai în cursul lunii decembrie 2011 aproximativ 20 proiecte, la un tarif de 500 de lei per aplicaţie, care au fost depuse pentru finanţare în cadrul PNDR la selecţia de proiecte din luna aprilie 2012, pe măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”.

Totodată, arată anchetatorii, în schimbul unor comisioane consistente (de circa 2% din valoarea unui proiect), Farcaş l-a consiliat/sprijinit pe Ioan Liviu Merca, asociat/administrator al societăţii MM Agromer Belin, judeţul Covasna, pentru întocmirea proiectelor finanţate din fonduri europene în cadrul PNDR „Construire complex zootehnic porci la îngrăşat”, depus de societatea Carnicom Belin, în valoare de 6.634.188 de lei, şi „Înfiinţare fermă zootehnică porc gras”, depus de societatea Mercatop Belin, în valoare de 6.643.878 de lei.

Share on Facebook
Print Friendly