Proiectul de 93 milioane de euro al ministrului Daea, aproape de inchidere. Magazinul din Bucuresti al Casei de Comert Unirea, desfiintat

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a decis inchiderea magazinului din Bucuresti care face parte din proiectul „Casa de Comert Agroalimentar Unirea”, un proiect inaugurat cu fast de fostul ministru, Petre Daea, si care promitea sa vina ca o alternativa la marile lanturi de supermarketuri.

Cu un capital social de 93 de milioane de lei, bani alocati integral de la bugetul de stat, proiectul urma sa se transforme intr-o retea de peste 80 de magazine de tip aprozar, localizate in marile orase din intreaga tara. Totusi, doar un singur astfel de magazin mai este in functiune, in Sibiu, dupa ce ministrul Oros a decis inchiderea celui din Bucuresti.

Ministrul nu a fost de acord cu aceasta societate si recent a spus ca a fost facuta ilegal, motiv pentru care ar trebui inchise magazinele. Oros a dispus Corpul de Control inca din prima zi in noua functie, in conditiile in care membrii Consiliului de Administratie au semnalat „grave probleme privind modul de cheltuire a bugetului alocat Casei de Comert Unirea”. El spunea la acea vreme ca firma cu capital de stat nu a avut impact economic si social.

„Proiectul este necesar, mai ales in aceasta perioada, doar ca deranjeaza niste interese si ministrul vrea sa fie inchise. (…) Statul stie de balanta comerciala deficitara la alimente, insa prefera importurile. Scopul acestei societati comerciale a fost sa puna in valoarea patrimoniul tarii, materia prima agricola, insa se vrea desfiintata. Eu am lucrat 15 in patronat si stiu ca o societate, indiferent de capital, se comporta la fel in economie si are acelasi scop, sa faca profit”, spune Adrian Izvoranu, fostul presedinte al Casei de Comert Unirea.

Ministerul Agriculturii a infiintat in ianuarie 2019 Casa Romana de Comert Agroalimentar Unirea, iar in octombrie a deschis magazinul cu branzeturi de la Sibiu si ulterior pe cel din Bucuresti. De asemenea, planurile lui Daea erau sa deschida inca cinci magazine in Timisoara, Valcea, Sibiu, Pitesti si Slatina.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE