Grupul de Acţiune Locală (GAL) Făgăraşul de Sud-Ţinutul Posadelor anunță lansarea, în perioada 8 decembrie 2014 – 12 ianuarie 2015, a unei noi sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsura 112 Instalarea tinerilor fermieri.

Beneficiari eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 sunt fermierii în vârsta de până la 40 de ani neîmpliniți la data depunerii Cererii de finanțare), persoane fizice sau juridice, care practică în principal activități agricole și a căror exploatație agricolă are o dimensiune economică cuprinsa între 6 și 40 UDE, este situată pe teritoriul GAL Făgărașul de Sud-Ținutul Posadelor și este înregistrată în Registrul unic de identificare – APIA și Registrul agricol.

Categoriile de beneficiari eligibili care pot solicita sprijin nerambursabil prin Măsura 112,sunt:

  • persoană fizică;
  • persoană fizică înregistrata și autorizată în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a

Guvernului nr. 44/ 2008, cu modificările și completările ulterioare ( individual și independent, ca persoană fizică autorizată, ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale, asociat și administrator unic al unei societăți cu răspundere limitată – SRL, înființată în baza Legii 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare).

Fondul disponibil alocat în cadrul acestei sesiuni este de 120.000 de euro, iar suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 40.000 de euro.

Data limită de primire a proiectelor este 12 ianuarie 2015 (ora 16) la adresa: Grupul de Acțiune Locală Făgărașul de Sud-Ținutul Posadelor, C.I.F.29023576, Comuna Domnești, județul Argeș, e-mail: office@gal-tinutulposadelor.ro, www.gal-tinutulposadelor.ro.

Share on Facebook