Inventia unui student la Politehnica: aplicatie online, pentru recrutarea de muncitori zilieri

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Andrei Ilie, un student in anul II la Politehnica a lansat, in urma un cateva saptamani, o aplicatie online care intermediaza relatia dintre muncitorii zilieri si angajatori. Astfel, atat persoanele care isi cauta o sursa de venit cat si firmele care au nevoie de forta de munca pot interactiona prin intermediul acesteia, relateaza Mediafax.

Potrivit fondatorului aplicatiei, cele mai cautate domenii de angajare sunt HoReCa, agricultura, constructii si ingrijirea spatiilor verzi.

„Am vazut ca foarte multa lume in ultimul timp cauta joburi de tip zilier pentru ca foarte multi dintre ei au fost restructurati sau au fost dati afara din anumite motive in contextul pandemiei. Noi incercam foarte mult sa eliminam acest risc de a se lucra la negru, punand la dispozitie pe blogul platformei toti pasii necesari pentru a intra in legalitate angajatorul cand angajeaza un zilier. Din partea zilierilor am primit un feedback cum ca au gasit un loc in care sa se duca”, povesteste Andrei Ilie, fondator eZilier.

„Inspectorul Muncii”, aplicatia legala prin care muncitorii zilieri pot fi declarati, direct de pe telefonul mobil

In primele 6 luni ale anului, peste 85.000 de romani au lucrat macar o data ca zilieri. Prin aplicatia mobila „Inspectorul Muncii”, lansata de Ministerul Muncii la finele anului trecut, persoanele care utilizeaza zilieri pentru diferite activitati cu caracter temporar vor putea sa renunte la registrele clasice si sa inregistreze activitatea prestata de lucratori in registrul electronic.

„Digitalizarea la nivelul Ministerului Muncii si Protectiei Sociale este, inca de la inceputul mandatului meu, unul dintre cele mai importante obiective.  (…) A trebuit sa ajungem pana in anul 2020 ca sa renuntam, in sfarsit, la caietele de hartie in care angajatorii notau activitatea lucratorilor zilieri si pe care apoi trebuiau sa le fotocopieze si sa le duca la inspectoratele teritoriale de munca. (…) persoanele care lucreaza cu zilieri vor tine evidenta lor, precum si a timpului de lucru efectuat, printr-o aplicatie care poate fi accesata de pe telefon mobil sau tableta, iar datele introduse se vor transmite tot in format digital catre inspectoratele teritoriale de munca.”, declara ministrul Muncii si Protectiei Sociale, Violeta Alexandru, la lansarea serviciului.

 

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE