Pentru a te asigura că recoltele tale vor beneficia din plin de bogăția solului, trebuie să înțelegi efectele pH-ului solului asupra producției.

Spre exemplu, pH-ul poate influența pozitiv dezvoltarea unor fungi și a unor bacterii benefice sau cantitatea de minerale disponibile pentru plante.

Cele mai multe culturi preferă solurile cu un pH de 6-6,5, însă recoltele vor fi bune, dacă pH-ul se încadrează între 5,5 și 7,5. Coacăzele și cartofii preferă solurile acide, adică pe cele care au pH mai mic, în vreme ce sparanghelului îi merge bine dacă este cultivat pe un sol alcalin.

Nivelul de aciditate a solului (pH) este rezultatul interacțiunilor dintre rocile din sol, plante și condiții meteorologice, de-a lungul anilor. În zonele umede, cu păduri dense, solul tinde să fie acid, cu un pH de 4-5,5, în vreme ce, în zonele aride, solul este mai alcalin, cu un nivel al pH-ului de 7-7,8.

Diferențele locale privind rocile și mineralele din sol determină variații în ceea ce privește nivelul pH-ului. Totodată, fertilizatorii chimici, în special cei pe bază de amoniac și sulf, generează creșterea gradului de aciditate. Același efect îl pot avea și metodele de cultivare care reduc nivelul de materie organică din sol.

În aceste condiții, îngrășămintele naturale, cum este gunoiul de grajd, au un efect pozitiv în ceea ce privește echilibrarea acidității solului. De asemenea, dacă solul este alcalin, gunoiul de grajd ajută la obținerea unui sol mai acid. Compostul are un pH aproape neutru, de aceea ar trebui să fie prima opțiune atunci când căutăm soluții de îmbunătățire a calității solului.

Share on Facebook
Print Friendly