
PNDR: cine poate beneficia de fonduri europene pentru tineri fermieri
Una dintre cele mai accesate masuri de finantare europeana este cea dedicata tinerilor fermieri.
Una dintre cele mai accesate masuri de finantare europeana este cea dedicata tinerilor fermieri.
Peste 2.500 de proiecte cu fonduri europene au fost depuse pana acum de fermierii romani in cadrul submasurii 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici.
Reducerea pentru care solicita ajutor trebuie sa fie de minim 1.500 kg si de cel mult 50% din cantitatea livrata in perioada de referinta.
Una dintre cele mai accesate masuri de finantare cu fonduri europene, in agricultura, este Submasura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, prin intermediul careia agriculturii pot accesa un sprijin financiar in valoare de 15.000 de euro pe proiect.
Fermierii pot accesa fonduri europene nerambursabile in valoare de 15.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor mici, in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014-2020.
AFIR primeste pana pe 31 octombrie 2016, ora 16.00 cereri pentru finantarea proiectelor de investitii din domeniul procesarii produselor agricole prin intermediul submasurii (sM) 4.2 „Sprijin pentru investitii in procesarea/ marketingul produselor agricole”.
Fermierii romani au posibilitatea sa acceseze fonduri europene nerambursabile, de pana la 15.000 de euro, prin PNDR, pentru a-si moderniza fermele mici.
Fondurile europene nerambursabile pentru activitatile neagricole, prin PNDR 2020, reprezinta o reala sansa de dezvoltare a zonelor rurale, prin diversificarea activitatilor si formelor de venit.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la