Ferma de familie. Creșterea fazanilor: diferența dintre profit și pierdere
Creșterea fazanilor se poate dovedi o investiție de succes, mai ales că aceste păsări sunt comercializate cu precădere în Italia, Elveția, Franța, Germania sau Spania,
Creșterea fazanilor se poate dovedi o investiție de succes, mai ales că aceste păsări sunt comercializate cu precădere în Italia, Elveția, Franța, Germania sau Spania,
În luna august a acestui an, comparativ cu luna precedentă, numărul total al păsărilor sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au scăzut cu 2,2%, respectiv cu 3,5%. În unităţile industriale specializate s-au realizat 85,0% din totalul tăierilor de păsări. Sacrificările în acest tip de unităţi au scăzut atât la numărul de păsări sacrificate cât şi la greutatea în carcasă a acestora cu 2,2%, respectiv cu 3,1%.
Președintele Asociației Crescătorilor de Păsări din România, Ilie Van, spune că sectorul are nevoie rapid de reducerea TVA.
Autorităţile de la Budapesta analizează posibilitatea reducerii TVA la carnea de porc și pasăre, de la 27% la 5%, ca parte a programului de majorare a numărului de produse alimentare care beneficiază de un nivel redus al TVA.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a încheiat actele adiționale la convențiile privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către
Digitalizarea in agricultura face referire la integrarea unor tehnologii smart si solutii informatice digitale, in scopul imbunatatirii productivitatii agricole, cresterea
Procesele agricole, asa cum este semanarea, fertilizarea si recoltarea, se eficientizeaza cu ajutorul utilajelor agricole moderne. Astfel, in randurile urmatoare,
Digitalizarea in agricultura face referire la integrarea unor tehnologii smart si solutii informatice digitale, in scopul imbunatatirii productivitatii agricole, cresterea
Rapanul si fainarea pot cauza pierderi de recolta de 80%, in functie de conditiile climatice. De obicei, cele mai mari
Descoperirea ca prietenul tau blanos sufera de alergii poate fi o provocare pentru orice stapan de caini. Insa, intelegerea cauzelor
In arta pescuitului la somn, succesul nu vine doar din indemanarea de a arunca o undita in apa, ci si
Cu siguranta te-ai gandit la modalitati de a economisi energie electrica in activitatile tale casnice, pentru a reduce factura de
Cu o valoare nutritiva remarcabila si beneficii semnificative pentru animale, lucerna se impune ca unul dintre cele mai valoroase furaje