ANSVSA: Romania va primi un sprijin de 15 milioane de euro de la UE. Cine va beneficia de finantare

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Potrivit sefului ANSVSA, Robert Chioveanu, Romania va primi un grant de 15,83 milioane de euro de la Comisia Europeana, pentru despagubirile acordate in contextul pestei porcine africane.

Reprezentanti ai guvernului au avut intalniri cu oficiali ai Comisiei Europene si cu sefii serviciilor veterinare din statele membre pentru o informare cu stadiul evolutiei pestei porcine africane in Romania, dar si un draft la noua strategie cu privire la planul de combatere si control al PPA, a declarat Chioveanu.

„Cel mai important lucru (..) am reusit sa publicam o decizie grant care prevede acordarea a 15,813 milioane de euro pentru Romania, in 2019, pentru rambursarea a 75% din costurile eligibile alocate pentru despagubirii in cazul pestei porcine africane, dar si a unei plati de 50%, respectiv 6 milioane de euro pentru 2018 si 7,5 milioane de euro pentru 2019. Acesti bani vor veni insa anul viitor”, a spus seful ANSVSA.

ANSVSA, depre planul de combatere a pestei porcine

El a precizat ca au fost prezentate CE masurile pe care le are in vedere pentru combaterea PPA, dificultatile cu care se confrunta autoritatile pentru gestionarea eficienta a bolii, dar si faptul ca planul actual a fost asumat doar de ANSVSA.

„De acum incolo acest plan trebuie sa fie un plan al Romaniei, in care toti factorii decizionali trebuie sa fie implicati, respectiv fermierii, industria alimentara, Colegiul Medicilor Veterinari, Ministerul Mediului si Ministerul de Interne trebuie sa fie semnatari si cu totii sa ne asumam acest plan ca sa reusim sa eradicam aceasta boala. Noua strategie este elaborata cu termene foarte clare, pe termene scurte, medii si lungi”, a adaugat Chioveanu.

Cand va fi gata noua strategie de combatere a PPA

Directorul ANSVSA a declarat ca noua strategie va fi disponibila pana la sfarsitul lunii ianuarie-inceputul lunii februarie, urmand sa fie aprobata de Grupul National de Experti si va putea fi aprobata de MADR in functie de bugetul existent.

 

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE