Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca au fost stabilite cuantumurile aferente Sprijinului cuplat in sectorul zootehnic (SCZ), pentru anul de cerere 2019, urmand ca incepand cu data de 11 decembrie 2019 sa fie demarat procesul de autorizare la plata a acestor scheme.
In conformitate cu prevederile art.1 alin ( 2 ) din Hotararea de Guvern nr.842/2019 pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat in sectorul zootehnic, precum si pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2019, publicata in Monitorul Oficial nr.992 din data de 10 decembrie 2019, in tabelul de mai jos sunt prezentate cuantumurile aferente schemelor de sprijin cuplat in sectorul zootehnic:
|
Schema de plata |
Plafon |
Numar capete/kg gogosi |
Cuantum rezultat |
| euro | nr.capete/kg | euro | |
| 1 | 2 | 3=(1/2) | |
| SCZ – sprijin cuplat categoria bivolite de lapte | 1.610.000 | 9.786 | 164,5207 |
| SCZ – sprijin cuplat categoria taurine din rase de carne si metisii acestora | 12.600.000 | 53.065 | 237,4446 |
| SCZ – sprijin cuplat categoria vaci de lapte | 94.999.500 | 250.186 | 379,7155 |
| SCZ – viermi de matase | 27.000 | 345 | 78,2609 |
Platile se acorda de la bugetul de stat, in limita sumelor aprobate cu aceasta destinatie Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pentru anii 2019 si 2020, la capitolul 83.01 „Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare”, titlul 58 „Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, articolul 58.13 „Fondul European de Garantare Agricola (FEGA)”.
Platile se efectueaza in lei, la un curs de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrala Europeana la data de 30 septembrie 2019 si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.329 din 1 octombrie 2019.




