Hotelierii de la malul mării au învățat să profite de fiecare sezon, astfel că și-au adaptat oferta pentru a veni în întâmpinarea turiștilor care vor să îl aștepte pe Moș Crăciun pe plajă.

Regula pe care o aplică în general administratorii de pensiuni de pe litoral e simplă: „vila la pachet”. Adică, clienții trebuie să se adune cu câțiva prieteni pentru a închiria integral o vilă și să se gospodărească singuri în zilele de Crăciun. Administratorii le dau cheile și cam atât.

Anul acesta, prețurile sunt pentru toate buzunarele sau cel puțin așa se laudă administratorii de pensiuni și hoteluri. De exemplu, pentru a petrece Crăciunul în stațiunea Eforie Nord, într-o vilă situată destul de departe de centrul acesteia, clientul va scoate din buzunar între 119 și 219 lei/persoană. Tariful include doar cazarea și micul dejun.

Nici vecinii din 23 August nu au pregătit o ofertă mai bună. Pentru a închiria o vilă cu 8 locuri, repartizate în 4 camere, timp de trei zile, turiștii trebuie să scoată din buzunar 1.500 de lei. Aceeași vilă poate fi închiriată în această perioadă cu numai 240 lei/zi.

La Corbu, o zonă mai retrasă, administratorii par că au învățat că mai trebuie să pună ceva în ofertă pentru a fi competitivi. Astfel, pentru un sejur de minim 4 nopți în perioada 20-27.12.2013, tariful cu pensiune completă pentru 2 adulți în cameră dublă este 270 lei/zi. Pentru copii se adaugă 50 lei/zi.

Share on Facebook