Turiştii obosiţi de agitaţia urbană pot alege în acest weekend evenimentul „Ziua Lacului Razim”, care va avea loc în Comuna Sarichioi, pe Stadion, Judeţul Tulcea, la ora 16:00, un eveniment care se va desfăşura în aer liber, iar participarea este deschisă tuturor celor care doresc să petreacă puţin timp în mijlocul naturii.

Lacul Razim reprezintă un loc mirific puţin cunoscut turiştilor, cu o natură sălbatică ce-şi urmează propriile legi în „plescăitul somnoros al valurilor”, pline de mister, unde soarele răsare şi apune scânteietor din geana îndepărtată a mării.

Acesta face parte din complexul lagunar Razim-Sinoe, fiind situat în estul României, pe malul Mării Negre, în regiunea istorică Dobrogea, pe teritoriul judeţului Tulcea. Întinderea albastră, brăzdată de fâşii de verdeaţă şi pe malul căreia se află ruinele unor cetăţi antice şi sate tradiţionale de pescari, este situată în sudul Rezervaţiei biosferei Delta Dunării, cea mai mare şi cea mai bine conservată dintre deltele europene, reprezentând 20% din suprafaţa acesteia. Lacul Razim, cu o suprafaţă de 415 km2 este cel mai mare lac din România.

Oamenii locului sunt calzi şi bucuroşi de oaspeţi. Fie că turiştii aleg una din zonele de campare, fie că se cazeaza pe la casele acelor oameni foarte primitori şi harnici, fie că optează pentru numeroasele spaţii de cazare care se găsesc în satele de pe malul lacului, aceştia pot trai magia unor zile de neuitat.

Turiştii pot vizita satele pescăreşti, izolate în mijlocul naturii virgine, singurele căi de acces la unele fiind canalele Dunării: multe flori, soare, nisip fin, case viu culorate, cu ornamente din lemn traforat şi acoperişuri din stuf. Tururile tematice în această zonă se pot face atât cu barca (foarte flexibile şi numeroase), dar şi cu bicicleta. Traseele sunt pentru toate gusturile, atât pentru doritorii de a vizita laguna, delta propriu-zisă cȃt şi pentru cei care doresc să viziteze marea.

Evenimentul „Ziua Lacului Razim” pune accent în primul rând pe prezent, un prezent modern, susţinut de personaje la modă, decor la modă, concerte, artificii şi interactivitate pentru copii şi adulţi şi are ca obiectiv dezvoltarea şi consolidarea la nivel naţional a turismului intern prin promovarea cu impact naţional a Lacului Razim precum şi valorificarea resurselor naturale din jurul acestuia.

Spre seara, iubitorii de muzică şi dans îşi pot întâlni artiştii preferaţi: Iris, Vali Craciunescu, Blue Sound Chicago, precum şi ansambluri folclorice şi trupe de muzică din zonă.

Organizatorul evenimentului este Asociaţia Eco Natura, iar proiectul este finanţat prin Regio – Program Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, 53 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.

Share on Facebook