Submasura 7.2 – „Investitii in crearea si modernizarea infrastructurii de baza la scara mica”, din cadrul noului Program National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014 -2020 va fi deschisa la inceputul lunii septembrie, fondurile totale alocate fiind de 1,1 miliarde de euro, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.
„La inceputul lunii septembrie vom deschide si sesiunea de primire de proiecte pentru infrastructura rurala care are prevazute fonduri de 1,1 miliarde de euro pe tot programul si vom vedea ulterior care va fi alocarea pentru acest an. Stiu ca este un proiect foarte asteptat de autoritatile publice locale. Este nevoie in satul romanesc sa ducem utilitati si sa facem investitii ca sa crestem calitatea vietii in mediul rural”, a declarat recent Daniel Constantin.
Cei care pot accesa finantari europene prin intermediul Submasurii 7.2 – „Investitii in crearea si modernizarea infrastructurii de baza la scara mica” sunt comunele si asociatiile acestora conform legislatiei nationale in vigoare, precum si ONG-uri pentru investitii in infrastructura educationala (gradinite) si sociala (infrastructura de tip after-school), potrivit AFIR.
De asemenea, ministrul Agriculturii a precizat ca in ceea ce priveste PNDR 2007 – 2013, Romania a ajuns la un grad de absorbtie de 87%. Mai mult decat atat, seful MADR a subliniat ca desi a existat o presiune foarte mare pentru cei care au beneficiat de fonduri europene de a termina investitiile pana la 30 septembrie 2015, ei le vor putea continua si dupa 31 decembrie 2015.
„Am anuntat ca printr-o Hotarare de Guvern am anulat acest termen si vestea buna pentru fermieri este ca ei pot continua investitiile chiar si dupa 31 decembrie 2015, daca proiectul este inceput si daca expertii de la autoritate vor considera ca vor putea termina intr-un timp rezonabil investitiile. Niciun fermier care a inceput investitiile, are contract de finantare, nu pierde sumele chiar daca acea regula de „n plus 2” se termina la finele anului”, a mai precizat Daniel Constantin.
Tara noastra are alocata prin PNDR 2014 – 2020 o suma totala de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezinta fondurile europene atribuite tarii noastre, iar 1,347 miliarde de euro reprezinta contributia nationala.