Menu

ANM: vremea se incalzeste in toata tara. Care sunt sansele de precipitatii

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Meteorologii estimeaza, pentru urmatoarele patru saptamani (11 martie – 8 aprilie), valori termice peste mediile perioadei, la nivelul intregii tari, in timp ce, la capitolul precipitatii, acestea se anunta excedentare in a doua parte a lunii martie, reiese din prognoza de specialitate, publicata de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM).

Conform estimarilor, in intervalul 11 – 18 martie, valorile termice vor fi usor mai ridicate decat cele specifice acestui interval, in cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales in regiunile din estul tarii. Pe de alta parte, regimul pluviometric va fi excedentar in regiunile sudice si in cele intra-carpatice, dar mai ales in zona Muntilor Apuseni si in nord-vestul teritoriului. In estul si nord-estul teritoriului cantitatile de precipitatii vor fi, in general, apropiate de cele normale ale perioadei.

Potrivit ANM, in saptamana 18 – 25 martie, temperatura aerului va avea valori mai ridicate decat normalul perioadei, la nivelul intregii tari, dar mai ales in regiunile estice. In acelasi timp, cantitatile de precipitatii estimate pentru aceasta saptamana vor fi usor mai ridicate decat cele normale pentru aceasta perioada.

Totodata, pe durata saptamanii 25 martie – 1 aprilie, valorile termice se vor situa, in general, in jurul celor normale pentru acest interval, in cea mai mare parte a teritoriului. La nivelul precipitatiilor, prognoza de specialitate releva ca acestea vor fi usor deficitare in regiunile vestice si nord-vestice, si apropiate de cele normale ale saptamanii, in rest.

In prima saptamana a lunii aprilie (1 – 8 aprilie), valorile termice se vor situa in jurul celor normale pentru aceasta perioada, in intreaga tara. In plus, cantitatile de precipitatii estimate pentru aceasta perioada vor fi deficitare in regiunile intra-carpatice si apropiate de cele normale ale saptamanii, in restul teritoriului.

 

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE