Mănăstirea Săraca se numără printre cele mai vechi mănăstiri din această parte a ţării, datând din secolele XII-XIII, când au fost ridicate şi alte mănăstiri în zonă, printre care Hodoş şi Cenad.

Unele documente istorice arată că Mănăstirea susţinea o bogată activitate în anii 1270-1271. Alte documente datează construcţia în anul 1404. Dar pe la anul 1400, călugărul Fermengini, conducătorul franciscanilor din provincia care cuprindea Ungaria de sud, Serbia, Croaţia, Bosnia şi Hertegovina, se plânge mai-marilor lui de Mănăstirea Săraca, pe care o numeşte pepiniera de schismatici. Aceasta dovedeşte că Mănăstirea era ortodoxă şi românească şi că, la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, era un focar de propagandă ortodoxă, de rezistenţă împotriva propăşirii catolicismului. În 1443, fiind o ruină, este rezidită de călugărul Macarie, de la Mănăstirea Tismana, Gorj. După moartea lui Iancu de Hunedoara, la 11 august 1456, Mănăstirea este menţionată în circulară dată de Episcopul Petru, de la Mănăstirea Sf. Gheorghe din Caransebeş, prin care le cerea egumenilor mănăstirilor din această parte a ţării să rânduiască slujbe pentru odihna sufletului viteazului voievod. În timpul Mitropolitului Iosif al II-lea cel Nou (1650-1656), este iarăşi amintită cu prilejul unor vizite făcute de el la Partos, Săraca, Hodoş, Cenad etc. Fiind din nou deteriorată, în primele trei decenii ale secolului al XVIII-lea, este restaurată în 1730, prin truda egumenului Simeon şi pe cheltuiala lui Giuricico Lazarevici şi a fiilor săi, Nica şi Sivan, aşa cum este consemnat şi în pisania de la intrarea în naos.

Biserica, în forma sa actuală, probabil că dateaza din secolul al XVI-lea. Este zidită dintr-un amestec de piatră şi cărămidă, legate cu mortar, zidul având 70 cm grosime. Planul construcţiei este în formă de cruce greacă, simplă. Acest tip de plan predomină în cursul secolului al XIV-lea. Altarul, luminat de o fereastră îngustă, este de formă semicirculară şi are o încăpere vestmântar şi proscomidie. Naosul are cele două abside dreptunghiulare, fiecare cu câte o fereastră îngustă. Este delimitat de pronaos printr-un zid gros, care are pe mijloc o deschidere de 1,80 m înălţime şi un metru lăţime. Pronaosul, de dimensiuni mici, este dreptunghiular, luminat de o fereastră îngustă în zidul din sud. Pridvorul, adăugat în secolul al XIX-lea, este deschis şi susţinut de şase coloane din piatră, văruite în alb ca şi tavanul. Are pardoseală de cărămidă şi, de jur-împrejur, un zid înalt de 60 cm, la fel de gros, pe care sunt aşezate scânduri late şi groase (laviţe) pe care se odihnesc credincioşii. Intrarea în pronaos se face printr-o uşă de lemn simplă, nesculptată. Iconostasul (catapeteasma) datează din secolul al XX-lea, este din lemn sculptat – sculptura îi aparţine lui Ştefan Gajo, din Timişoara, iar pictura, profesorului Anastasie Demian. Turla înaltă, aşezată pe naos, este în exterior octogonală şi are opt ferestre largi şi înalte. Faţadele exterioare sunt simple, văruite în alb. Numai la cornise are un profil baroc, adăugat ulterior. Pardoseala este din scândură, iar acoperişul, din şindrilă.

Executată în frescă este din secolul al XVI-lea, dar numai în pronaos se mai păstrează câteva fragmente; în rest, pictura a fost executată o dată cu restaurarea din 1730, de un grup de zugravi veniţi din ţara Românească. Faţada de intrare este şi ea pictată. În 1730 s-au renovat numai parţial porţiunile distruse, acoperindu-se cu un glet subţire de ghips, peste care s-a lucrat din nou, dar într-o manieră inferioară vechii picturi. De remarcat faptul că s-a intervenit numai la ornamentaţia hainelor – s-a completat spaţiul dintre medalioane cu motive florale, s-au creat frize liniare şi geometrice, vădind influenţa şcolii brâncoveneşti, lăsându-se intacte capetele sfânţilor, care, prin eleganţă şi subtila lor rezolvare, aduc o notă puţin discordantă cu rezolvarea grafică a îmbrăcăminţii şi ornamentelor. Pisania din altar arată că pictura din 1730 a fost realizată de Andrei, tatăl şi fiul.

Mănăstirea Săraca

  • Hram: „Schimbarea la Faţă“ – 6 august şi „Bunavestire“ – 25 martie
  • Adresa: sat Şemlacu Mic, comuna Şemlacu Mare, judeţul Timiş
  • Telefon: 0256/410005
  • Acces: Rutier: DN 59 Timişoara, spre Sud – Voiteg (30 km), ramificaţie la dreapta, spre Gătaia (19,5 km) – ramificaţie la dreapta, DL spre Butin – Şemlacu Mic (21 km)
  • Stareţ: arhimandrit Climent Vântu
Share on Facebook