Ministrul Agriculturii a cerut sprijin la seful DG AGRI pentru schema de ajutor de stat privind seceta

Facebook
Twitter

Seful MADR, Daniel Constantin, i-a solicitat directorului general al DG AGRI sprijinul pentru activarea schemei de ajutor de stat care presupune compensarea pierderilor de venit din cauza secetei si posibilitatea de a acorda o plata in avans pentru agricultorii afectati, conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii (MADR).

„Intre subiectele abordate s-au aflat argumentele privind schemele de plati directe aplicate de Romania si motivarea necesitatii acestora, in special importanta schemelor de sprijin cuplat pentru mentinerea productiei in aceste sectoare, precum si acordarea platii redistributive. In acest sens, raspunsuri detaliate vor fi transmise Comisiei Europene, cu accent pe specificitatea fiecarui sector si argumentele de ordin national care stau la baza implementarii platilor directe”, se arata in comunicatul MADR.

Pe de alta parte, Jerzy Plewa, director general al DG AGRI, a subliniat importanta stabilirii unor reguli foarte clare, simple in sprijinul beneficiarilor, cu o selectie transparenta a proiectelor. De asemenea, oficialul european a mentionat ca banii europeni trebuie cheltuiti in concordanta cu nevoile Romaniei, astfel incat sa existe o orientare catre performanta.

Totodata, ministrul Daniel Constantin a solicitat sprijin Directorului General al DG Agri pentru activarea schemei de ajutor de stat care presupune compensarea pierderilor de venit din cauza secetei si posibilitatea de a acorda o plata in avans pentru fermierii afectati.

Alte subiecte atinse in cadrul intalnirii au mai fost revizuirea Strategiei investitiilor in sectorul irigatiilor, PNDR ori cresterea la 100% a intensitatii maxime pentru proiectele finantate prin masura 6.4 din PNDR, in cazul microintreprinderilor si intreprinderilor mici care desfasoara activitati non-agricole in mediul rural.

 

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE