Sacrificările de porcine și producția de carne în luna august 2013
În august 2013, comparativ cu iulie 2013, numărul total de porcine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au scăzut cu 15,1%, respectiv cu 15,5%. Astfel, în cea de-a opta lună a anului în curs, au fost sacrificate 344.000 de porcine, din care 297.000 de capete în unități industriale. În luna august 2013, ponderea sacrificărilor de porcine în unităţile industriale specializate a fost de 86,3% din totalul porcinelor sacrificate. Numărul de porcine sacrificate în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au scăzut cu 6,0%, respectiv cu 5,4%.