Noile reglementari ale Uniunii Europene aduc schimbari majore in ceea ce priveste asigurarea bunastarii animalelor dar si in agricultura ecologica.
Regulamentul a fost deja votat de catre Parlamentul European si urmeaza sa fie trimis Consiliului European la inceputul anului 2018. Cu toate acestea, noile directive nu vor intra in vigoare pana la inceputul anului 2021, pentru a da timp fermierilor sa se pregateasca.
Directivele care au impartit organizatiile de producatori si cetatenii UE in doua tabere sunt legate de bunastarea animalelor. Initiatorii regulamentului considera ca interesele economice ale fermierilor depasesc de multe ori asteptarile cetatenilor in ceea ce priveste bunastarea animalelor si ca din dorinta producatorilor de a inregistra un profit rapid, animalele au de suferit.
Cetatenii UE, preocupati de bunastarea animalelor
Conform unui studiu recent, peste 94% din cetatenii UE considera ca bunastarea animalelor crescute in ferme este extrem de importanta si 4 din 5 persoane supuse studiului sustin ca modul in care sunt tratate animalele in prezent trebuie sa se imbunatateasca.
Cele mai mari schimbari aduse de acest regulament sunt impuse crescatorilor de iepuri. In conditiile in care fermele de iepuri sunt printre cele mai numeroase din UE, autoritatile au considerat ca anumite masuri sunt necesare.
Conform regulamentului, iepurii nu vor mai putea fi tinuti in custi, cutii sau platforme insuficient de inalte, masura aplicandu-se pentru toate rasele. In schimb, noile directive obliga crescatorii sa le asigure rozatoarelor un spatiu suficient de mare, pentru a le permite sa se miste in voie.
Sterilizarea chimica, interzisa la porci
Sterilizarea clasica a porcilor este inca permisa, atat timp cat acestia se afla sub anestezie locala sau daca le-au fost administrate analgezice, inainte si dupa procedura. Cu toate acestea, sterilizarea chimica sau imunocastrarea nu mai este permisa, chiar daca aceasta metoda era noninvaziva si total nedureroasa pentru animal. Din fericire, regulile pentru inseminarea artificiala nu s-au schimbat, aceasta fiind in continuare permisa, in aceiasi parametrii.
Bunastarea animalelor in agricultura ecologica
Cu toate ca nu foarte multi fermieri practica agricultura ecologica, cererea pentru astfel de produse este tot mai mare, iar in acest domeniu ar urma sa se efectueze tranzactii de peste 27 miliarde de euro in urmatorii ani. Consumatorii se asteapta ca animalele crescute in regim ecologic sa beneficieze de un grad inalt de bunastare, acesta fiind unul dintre motivele pentru care ei aleg sa cumpere produse ecologice.
Totusi, institutiile europene sunt puse intr-o situatie delicata, ele trebuind sa se asigure de bunastarea animalelor si sa protejeze profiturile producatorilor in acelasi timp. Unii specialisti sunt de parere ca impunerea de reguli privind bunastarea animalelor in agricultura ecologica va incuraja consumatorii sa cumpere mai multe produse ecologice, iar acest fenomen va ajuta la cresterea agriculturii eco.