Veșnicia s-a născut la sat. Nu e o vorbă în vânt, mai ales dacă privești ce poate să iasă din mâinile dibace ale lui Eszter Szallos, din Viștea, județul Cluj. Ca să vadă și alții ce pot face câteva femei muncitoare, meșterul nostru vrea să facă muzeu în bătătura ei.

Localnicii din Viștea sunt mai cunoscuți pentru piatra pe care au meșterit-o și au trimis-o „la Capitală, unde-or pus-o la Casa Poporului”, după cum explica nu demult un meșter de-al locului. Sătenii nu au fost săraci, că-s oameni muncitori, dar faima lor a sporit după ce au împodobit prima casă a țării.

Dacă bărbații sunt cunoscuți pentru cioplitul pietrei, soațele lor nu se bucură de o popularitate la fel de mare. Însă, printre casele din Viștea se ascunde o comoară: camera-muzeu a lui Eszter Szallos, unde clujanca noastră a adunat mobilă și țesături făcute cu veacuri în urmă, pe care le-a așezat alături de munca ei: obiecte de artizanat. Până să îi vorbim, să vedem câte zile și nopți trec cu trudă până iese gata o fustă plisată din cașmir sau stofă, până nu ne-a spus și arătat cum se cos mărgelele în cruce ca nu cumva să cadă când iese fata în sat sau cât se „țese” ca să iasă un glob cu ornamente tradiționale, ni s-au părut prețurile afișate cam mari. Numai că pentru a împodobi costumul tradițional pe care îl poartă Eszter Szallos la târgul de la Muzeul Țăranului e nevoie de munca tip de două luni a trei femei pricepute, care știu să coasă bujori și trandafiri pe fuste și ii și mărgele. În acest răstimp nu intră și țesutul pânzei sau plisatul fustei. De această din urmă operațiune se ocupă o altă doamnă.

Alături de mama de la care a furat meseria și dragostea pentru lucrul de mână, și o cumnată, Eszter Szallos face adevărate bijuterii, de la costume tradiționale specifice locului de baștină, la păpuși tradiționale, ornamente penru Crăciun sau podoabe pentru fete și femei. Toate lucrate manual, bucată cu bucată.

În câțiva ani, în casa ei s-au adunat zeci de costume tradiționale. Clujeanca noastră ar vrea să le adune pe toate sub același acoperiș. „Vreau să fac un muzeu. Am o casă veche, de peste 110 ani. Am de toate, mobile, costume, artizanat. Vreau să le pun în oglindă: ce a fost odată și ce e amu, dar nu am bani să renovez casa, să vină să le vadă toată lumea”, spune Eszter Szallos cu glasul sugrumat de emoție. Nici nu poate respira când vorbește de visul ei.

Chiar dacă vine la târguri vânzarea nu prea merge. În duminica de după Sfinții Mihail și Gavriil, abia făcuse vreo 200 de lei, la taraba ei, aflată tomai în spatele târgului de la Muzeul Țăranului. Nici măcar nu erau de ajuns ca să cumpere benzină să ajungă din nou acasă, ce să mai vorbim de profit care să fie investit în amenajarea muzeului. Spre comparație, la o tarabă aflată chiar la intrare, plină de eternele bijuterii aduse la chinezi, clienții roiau, iar vânzătorul căuta de zor printr-un teanc de bancnote de 10 și 50 de lei să dea rest de 1 leu. La câțiva pași de taraba lui Eszter Szallos, vreo trei fetițe probau brățări cu mărgele puse pe elastic, importate tot din China.

Visul lui Eszter Szallos nu reprezintă doar năzuința unui meșter de a-și expune operele de artă, ci este o șansă de a salva sufletul satului românesc, care se pierde sub invazia kitschului. Dacă doriți să ajutați un om care vrea să conserve veșnicia satului transilvănean, ne puteți scrie la office@stiriagricole.ro.

 

Acest articol este proprietatea exclusivă a www.stiriagricole.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, respectiv www.stiriagricole.ro.

Share on Facebook