Conform datelor INS, Romania este al patrulea cel mai mare crescator de ovine si caprine din UE dar cu toate acestea, a importat carne de oaie in valoare de 3,5 milioane de euro in anul 2017. Suprinzator, pe rafturile supermarkeurilor se gaseste carne de oaie provenind chiar din Noua Zeelanda, relateaza Mediafax.
Comerciantii de carne si procesatorii sustin ca evita sa cumpere carne de import deoarece rasele de import nu sunt specializate pe productia de carne ci pe productia de miei si lapte.
„Eu am cautat vara asta carne de oaie pentru mici si nu am gasit in Romania. Ciobanii romani taie oile primavara si toamna. Vara le lasa la pascut. Apoi, romanii tin oaia pentru miel si lapte, nu sunt specializati pe cresterea oilor de carne. Magazinele prefera sa lucreze cu carne de oaie din import pentru ca e mai usor de gestionat. Iau de unde gasesc calitate, cantitate si pret“, spune Radu Timis, presedintele Asociatiei Romanie de Carne (ARC).
Romania, efectiv de 10 milioane ovine
Datele INS arata ca Romania ocupa locul patru in topul celor mai mari crescatori de ovine si caprine din spatiul intracomunitar dupa Regatul Unit, Spania si Grecia. In prezent, tara noastra se mandreste cu un efectiv de 11,5 milioane capete, dintre care 10 milioane sunt ovine.
Cu toate acestea, crescatorii de ovine si caprine depind extrem de mult de export, din cauza faptului ca romanii nu sunt obisnuiti sa consume carne de oaie. Anul trecut, Romania exporta ovine si caprine vii in valoare de 180,5 milioane de euro si carne de oaie si de capra in valoare de 35 milioane euro.