Anul 2017 a fost unul relativ bun pentru agricultura romaneasca, iar principalele masuri propuse au fost implementate cu succes de catre Directiile Agricole Judetene. Chiar daca nu au fost implementate toate masurile si nu au fost realizate toate obiectivele, putem spune ca acest an a fost unul mai productiv decat precedentii, pentru agricultura autohtona.
Si anul acesta, principalele masuri in agricultura au fost legate de o mai buna relationare cu producatorii agricoli, supervizarea campaniilor de insamantare toamna/vara, acordarea de servicii de consiliere pentru fermieri, vanzari de terenuri agricole si acordarea de ajutoare de minimis.
De asemenea, majoritatea directiilor agricole au organizat cursuri de pregatire pentru fermieri, sub forma de cursuri de instruire sau cursuri de formare profesionala. Si in 2017, principalele probleme indicate de directiile agricole sunt legate de lipsa unei infrastructuri IT si lipsa mijloacelor de transport.
Arges, ajutoare de minimis pentru comercializarea lanii
Cea mai importanta masura implementata in cadrul DAJ Arges a fost legata de ,,Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de sustinere a crescatorilor de ovine pentru comercializarea lanii’’. De acest program au beneficiat peste 700 de crescatori iar cantitatea de lana comercializata a depasit 616 tone.
Programul de Sprijin pentru tomate nu a fost atat de performant in judetul Arges, si doar 65 de beneficiari s-au inscris in acest program. De asemenea, DAJ Arges si-a triplat personalul in 2017, si daca in anul precedent institutia avea doar 12 angajati, anul acesta are 38.
DAJ Arges mentioneaza ca la nivel de judet, sunt inregistrate 31 de produse care au statutul de produse traditionale si ca produsul traditional ,,Tuica de Arges’’ este in proces de obtinere al statutului de produs cu Indicatie Geografica Protejata.
Dolj, 748 de beneficiari inscrisi in programul de sustinere a tomatelor in spatii protejate
In judetul Dolj ,,Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de sustinere a produsului tomate in spatii protejate’’ s-a desfasurat in parametrii optimi, si 748 de beneficiari s-au inscris deja in program. Din acestia, 446 au primit deja banii iar restul de 302 urmeaza sa-i primeasca in Ciclul II.
Campania de vara privind recoltarea cerealelor s-a efectuat pe o suprafata de 193.126 ha, obtinandu-se o productie de peste 200.000 tone. Si anul acesta tot graul a constituit cele mai ridicate valori de productie, cu peste 160.000 de tone declarate. In ceea ce priveste productivitatea pe hectarul de teren insamantat, clasamentul este condus de orz, cu peste 5,5 tone recoltate pe hectar.
In ceea ce priveste programele de specializare, peste 170 de fermieri s-au inscris la un astfel de curs, majoritatea aratandu-si interesul pentru submasura 6.1 – Tanar fermier (117 cursanti inscrisi).
Cluj, masuri pentru incurajarea agriculturii ecologice
In judetul Cluj, 494 de producatori, 16 procesatori si 15 comercianti s-au inregistrat in sistemul pentru agricultura ecologica, dobandind statutul de Operatori in agricultura ecologica. Cursurile de instruire au fost de asemenea populare in acest judet, la ele participand peste 950 de cursanti. Principalul punct de interes al cursantilor a fost masura 10 – Agro-mediu si clima, la care au participat 887 de cursanti.
Ajutorul de minimis pentru lana a fost un real succes in judetul Cluj, peste 1500 de beneficiari inscriindu-se in acest program. In schimb, programul de sustinere a tomatelor in spatii protejate nu a fost atat de popular in acest judet, si doar 51 de fermieri si-au aratat interesul pentru acest sprijin.
Inspectiile privind controlul calitatii in industria alimentara, depozitele de cereale, agricultura ecologica, comercializarea legumelor/fructelor, comercializare oua sau organismelor modificate genetic nu au gasit nereguli majore, acordandu-se doar o amenda si opt avertismente.
Ialomita, 4620 de avize pentru eliberarea atestatului de producator
Fermierii din Ialomita si-au aratat inca odata interesul in a-si valorifica produsele agricole proprii si drept dovada, 4620 de persoane au solicitat eliberarea unui atestat de producator. In schimb, nu foarte multi fermieri au solicitat statutul de Operatori in agricultura ecologica, la aceasta masura inscriindu-se doar 36 de persoane.
In ceea ce priveste recoltarile de vara si de toamna, in cadrul judetului Ialomita s-au indeplinit principalele obiective, obtinandu-se o productie de peste 550.000 tone de grau, 191.000 tone de rapita pentru ulei, 615.000 tone de porumb boabe, 122.000 tone de floarea-soarelui si 73.000 tone de orz.
Directia Agricola Ialomita a organizat de asemenea actiuni de identificare a potentialilor beneficiari de fonduri europene, la care au participat peste 200 de persoane si in urma carora au fost elaborate 19 proiecte pe masurile PNDR.
Calarasi, consultanta pentru potentialii beneficiari ai programelor de accesare a fondurilor europene
In Calarasi, s-a oferit consultanta specializata pentru 321 de potentiali beneficiari, care ar putea accesa una din masurile de acordare a fondurilor europene. Pana in prezent, la nivel de judet s-au depus 18 proiecte, 5 dintre acestea fiind deja in lucru.
In judetul Calarasi, doar 29 de producatori s-au inscris in programul pentru agricultura ecologica si 26 de beneficiari au solicitat ajutorul de minimis, beneficiari care au primit deja ajutorul.
In ceea ce priveste situatia insamantarilor de toamna, in acest judet s-au indeplinit principalele obiective propuse, insamantandu-se peste 193.000 hectare de teren. Si in acest judet, principalele culturi sunt cele de grau si rapita, culturi ce constituie peste trei sferturi din suprafata total insamantata.