PNDR 2014-2020. Se vor reabilita 35.000 de hectare de livezi prin alocarea a 260 de milioane de euro

Facebook
Twitter

Prin viitorul Program Național de Dezvoltare Rurală, PNDR 2014-2020, se intenționează reabilitarea a cel puțin 35.000 de hectare de livezi, a declarat vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cadrul unei conferințe de presă.

„Avem alocate prin PNDR 2014-2020, 260 de milioane de euro. Intenționăm să reabilităm cel puțin 35.000 de hectare de livezi în perioada 2015-2020, pentru că avem o situație nedorită în România: din 170.000 de hectare de livezi, cam jumătate sunt în declin, îmbătrânite, nu mai produc așa cum ar trebui să producă. Cred că 35.000 de hectare ar însemna o revigorare a ceea ce înseamnă potențialul sectorului pomicol din România. De asemenea, avem o măsură dedicată, în cadrul acestui subprogram de pomicultură, părții de procesare — 40 de milioane de euro pentru procesarea separată de celelalte procesări numai în pomicultură”, a spus ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Șeful de la Agricultură a adăugat că Programul de reconversie în pomicultura va începe de anul viitor și că speră ca Statiunea Pomicola Bistrita să devină principalul furnizor de puieți pentru zona Ardealului.

„Programul de reconversie în pomicultura începe în 2015. Aici, pentru că suntem la Bistrița, trebuie să spun că mă bazez foarte tare pe Stațiunea pomicola de aici. Am discutat și cu cei din zonă, și cu cei de la Iași, și cu cei de la Mărăcineni. Aș vrea ca Bistrița să fie principalul furnizor pentru pepinierele din zona Ardealului, aș vrea ca cei de la Iași să se capitalizeze și să fie principalul furnizor pentru Moldova, și Ștefănești pentru zona de sud. Sigur, și universitățile au o implicare deosebită în acest program”, a afirmat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

PNDR 2014-2020 încurajează asocierea și integrarea producției, „crearea de lanț scurt”, deoarece România, deși a devenit un jucător important pe piata agricola mondială, continuă să exporte multă materie primă, fără valoare adăugată, a mai spus Daniel Constantin.

Vicepremierul Daniel Constantin a efectuat sâmbătă o vizită în județul Bistrița-Năsăud, unde s-a întâlnit cu fermieri și reprezentanți ai autorităților publice locale și ai instituțiilor subordonate MADR și s-a discutat despre procedurile ce trebuie respectate pe viitorul PNDR 2014-2020 și despre măsurile ce pot fi accesate de către fermieri.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE