Petre Daea: am inchis 11 dosare in domeniul agriculturii si al pescuitului. Care a fost dosarul cel mai important pentru Romania

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Potrivit ministrului agriculturii, Petre Daea, in cele sase luni de presedintie a Consiliului UE, Romania a inchis 11 dosare in domeniul agriculturii, depasind obiectivul initial de patru. Dintre acestea, cel mai important pentru tara  a fost dosarul privind practicile comerciale neloiale, noteaza Agerpres.

„Presedintia Consiliului UE a fost un real succes in domeniul pe care il coordonez agricultura, dezvoltare rurala si pescuit. Avem 11 dosare incheiate fata de patru cate ne proiectasem. Am inaintat foarte mult si in ceea ce priveste Politica Agricola Comuna (PAC), pe cele trei regulamente care au vizat Planul strategic, Finantarea, gestionarea si monitorizarea si Organizarea comuna de piata. Ultimele doua regulamente sunt aproape de final, iar Planul strategic a fost legat de Cadrul Financiar Multianual (MFF). Din acest motiv a fost o opinie generala de a aborda cele trei regulamente la pachet, iar in ultima sedinta de Consiliu ne-am dus cu un raport de progres”, a explicat ministrul Daea.

Ministrul Daea, despre cel mai important dosar pentru Romania

Seful MADR a mai precizat ca, din cele 11 dosare inchise, cel mai important pentru Romania a fost dosarul care reglementeaza practicile comerciale neloiale, un dosar care „prinde si interesul major al tarii”.

In ceea ce priveste fondurile pe care urmeaza sa le primeasca Romania pe noul exercitiu financiar, ministrul Agriculturii s-a declarat increzator ca vor fi sume importante, chiar daca momentan nu a fost aprobat bugetul, iar sprijinul pe unitatea de suprafata va creste.

Ministrul Daea, despre aprobarea bugetului PAC

Intrebat daca va fi aprobat bugetul PAC pana la finele anului, Daea a raspuns „Categoric da. Numai maine, nu-i poimaine”.

„Eu am ridicat acest lucru pentru ca este un obiectiv foarte important pentru fermierii europeni, ei trebuie sa stie din timp ce-i asteapta, plus ca e vorba de armonizari legislative si institutionale pentru a pune in opera asemenea mecanisme de sprijin care necesita timp si nu sunt usor de facut. Noi ne propusesem sa avem o abordare generala partiala aici, dar pentru ca nu am avut situatia concreta privind cadrul financiar multianual, tarile au socotit ca aceasta abordare sa fie facuta la pachet”, a adaugat seful de la Agricultura.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE