Tara noastra se afla printre primele state din Europa la productia de cirese. Coacerea fructelor debuteaza la inceputul lunii mai si dureaza pana la 15-20 iulie.

Ciresul creste si rodeste bine in zonele cu temperatura medie anuala de 9,0-10,5°C. Temperaturile orare optime ale speciei se situeaza intre 18 si 28°C, iar cele absolute minime sunt de 6°C si maxime de 40°C (in afara intervalului temperaturilor absolute cre sterea inceteaza). Necesarul de ore de frig (intre 0 si 7°C) din sezonul de repaus, este mediu si oscileaza in funcie de soi intre 600 si 1100. Suporta greu caldurile inabusitoare din vara, mai ales când acestea sunt insotite si de insuficienta apei in sol in stepa si silvostepa, necesitând irigatii. Fata de ger se comporta mai bine decât piersicul si caisul dar mai slab decât visinul, prunul, parul si marul, temperatura critica fiind -27°C.

Mugurii florali iarna pier in masa la temperaturi sub -24°C, uneori chiar la -20°C. Florile inca nedeschise (buton alb), rezista pana la -2,8°C (-4,4°C, 90% butoni afecta i), iar când sunt complet deschise, numai la -2,2°C (-3,9°C, 90% flori afectate).

Fata de apa ciresul are cerinte moderate, preferând zonele cu precipitatii medii anuale cuprinse intre 600-800 mm, dar distribuite proportional cu deficitul pluviometric lunar. Se numara printre speciile pomicole cele mai iubitoare de lumina.

Cerintele ciresului fata de sol sunt mari. Prefera solurile mijlocii si usoare, permeabile, potrivit de umede, care se incalzesc usor cu un continut de calciu de maximum 6%. La peste 9-10% CaCO3 in sol, favorabilitatea este slaba. Cele mai favorabile terenuri sunt cele cu o reactie slab acida spre neutra (pH de 5,8-7,4). Pânza apei freatice trebuie sa fie sub 1,5-2,0 m de la suprafata. In soluri argiloase grele si reci ciresul vegeteaza slab, sufera de ger si traieste putin. Are o toleranta redusa fata de continutul de saruri din sol. Se numara printre speciile cele mai sensibile la asfixia radiculara (nu suporta apa stagnanta chiar si pe perioade scurte). Pe terenurile cu exces de umiditate ciresul piere inaintea altor specii. De asemenea, tolereaza greu si insuficienta apei in sol.

Particularitati privind organizarea si pregatirea terenului

Având in vedere ca ciresul are nevoie de multa lumina, cu soluri bine aerate si ferit e de zonele cu curenti de aer rece si umed, la amplasarea plantatiilor este necesar sa avem in vedere faptul ca ciresul creste si fructifica bine pe portiunea de mijloc a unui versant, pe terenuri cu pante de pâna la 10-15 %, iar pe terenurile plane, acestea sa nu fie predispuse la baltiri periodice de apa. Se evita vaile inguste sau depresiuni cu orizont mic. Ca altitudine a terenului, ciresul poate valorifica bine zonele de deal (600-700 m) cu versanti cu expozitie sudica, sau sud-estica, dar si zonele mai joase de câmpie.

Sisteme de cultura

Pentru cires se recomanda doua sisteme de cultura, cultura clasica cu pomi altoiti pe portaltoi de vigoare mai mare (ex. Mahaleb, Semavium), cu distante de plantare orientative de 5 x 4 m sau 6 x 5 m), fara mijloace de sustinere a pomilor si cultura intensiva cu pomi altoiti pe portaltoi de vigoare medie (P-HL-C, IP-C5) la distante de plantare de 4 x 3 m, sau portaltoi de vigoare mica (GiSelA 5), la distante de plantare de 4 x 2 m), cu mijloace de sustine a pomilor cu spalieri si sârme, sau tutori individuali care se instaleaza din anul plantarii.

Cultura performanta a ciresului necesita sistem de irigare care se instaleaza odata cu plantarea pomilor, iar sistemele antigrindina sunt recomandate pentru zonele unde riscul grindinei are o frecventa justificata economic.

In ceea ce priveste intretinerea solului dupa plantarea pomilor, intervalele dintre rândurile de pomi se intretin ca ogor negru in primul an de la plantare prin discuiri repetate care sa distruga buruienile si sa afâneze superficial solul. Sub rândurile de pomi, pe o banda cu latimea de 1m-1,4 m, solul se mentine curat de buruieni prin frezare cu freza cu palpator purtata pe tractor si/sau prin erbicidare cu erbicide sistemice totale aplicate cu lancile cu aparatoare de jet pentru pomi, când buruienile sunt de 15-20 cm.

Tehnica formarii coroanelor

Imediat dupa plantare, se proiecteaza forma de coroana stabilita pentru plantatia respectiva. Daca pomii plantati au ramuri anticipate pe trunchi pe portiunea de 60-80 cm de la sol, acestea nu se taie (eventual se raresc daca sunt mai mult de 6-7 ramuri). Daca pomii nu au ramuri anticipate, varga se scurteaza la 80 -90 cm de la sol. Viitoarele ramuri care vor forma coroana vor fi cele crescute pe portiunea de 60-90 cm de la sol.

In primul rând este bine de mentionat ca si la specia cires sunt necesare taieri anuale in uscat si in verde, indiferent de sistemul de cultura si de vigoarea pomilor.

Dintre formele de coroana cunoscute, pentru plantatii altoite pe portaltoi mai vigurosi se recomanda piramida etajata sau Vasul intârziat, iar pentru plantatii altoite pe portaltoi de vigoare mai mica se recomanda fusul tufa sau tufa-vas.

Caracteristicile si modul detaliat de formare a coroanelor pentru piramida etajata si fusul tufa sunt similare celor prezentate la specia mar, iar vasul intârziat se formeaza asemanator cu interventiile precizate la specia prun, tinând cont de particularitatile de crestere si fructificare ale diferitelor soiuri de cires.

Tufa – vas – caracteristici:

  • are 4-5 sarpante pe un trunchi mic de 30-35 cm;
  • fiecare sarpanta are 7-8 ramuri de semischelet, dispuse altern, la 20-30 cm distanta intre ele;
  • semischeletul se scurteaza la 40-50 cm lungime pentru activarea mugurilor dorminzi si formarea de noi plete;
  • coroana se limiteaza la 1,8-2,0 m inaltime si 2-2,5 m in diametru.

Mod de formare

Anul I: Primavara se scurteaza varga la 30 – 35 cm inaltime de sol, in vederea ramificarii si realizarii numarului necesar de lastari pentru viitoarele 5-6 sarpante specifice acestui tip de coroane. In perioada de vegetatie, când lastarii au 40-50 cm, se aleg câte1-2 lastari anticipati pe fiecare sarpanta, la 20 – 30 cm distanta intre ei, pentru formarea primelor ramuri de semischelet. Ceilalti lastari se ciupesc la 10 – 15 cm, pentru a-i determina sa evolueze in ramuri de rod.

Anul II: In perioada de repaus, inainte de pornirea in vegetatie a pomilor (luna martie), se scurteaza prelungirea sarpantelor, la 20-30 cm distanta fata de ultima ramura de semischelet, pentru obtinerea de noi ramificatii. In timpul vegetatie, in luna mai, se aleg lastarii destinati formarii semischeletului, formati in urma scurtarii sarpantelor, astfel incât distanta intre ei sa fie de 20 – 30 cm. Lastarii de garnisire se ciupesc la 10 – 15 cm.

Anul III: Se continua in mod asemanator pentru formarea semischeletului pe toata lungimea sarpantelor pâna la atingerea inaltimii dorite. Se va avea in vedere eliminarea lastarilor porniti din trunchi sau care au pozitii nedorite, indesesc coroana, mai ales lastarii lacomi din centrul acesteia.

Tehnologii de intretinere a plantatiilor dupa intrarea pe rod

Si in livezile de cires s-a generalizat sistemul de intre inere a solului inierbat intre rândurile si ogor negru pe rând, realizat prin lucrari manuale si/sau mecanice si mai ales prin erbicidare.

Specia cires raspunde favorabil la fertilizarea cu gunoi de grajd, dozele fiind similare cu cele specificate la specia mar.

Dozele si felul ingrasamintelor minerale se stabilesc corect numai dupa analiza chimica a solului din plantatia respectiva efectuata la infiintarea plantatiei, completata anual de diagnoza foliara.

In plantatiile de cires, in functie de recolta scontata, continutul solului in macroelemente si diagnoza foliara, se aplica cantitatile orientative de ingrasaminte chimice. Se recomanda, de asemenea, ca dozele de N, P2O5, K2O sa se corecteze cu un Factor de Corectie aplicat in functie de Diagnoza Foliara (FCDF in figura 6.8), stabilit pe baza continutului de NPK din frunza in anumite perioade de vegetatie.

Tehnica irigarii plantatiilor

Ciresul este una dintre speciile cele mai sensibile la excesul de umiditate din sol, iar solurile cu textura argiloasa, sau argilo-lutoasa, care retin mai multa apa si au aeratie redusa, nu sunt recomandate pentru cultura ciresului. Deci irigarea ciresului trebuie sa nu provoace baltiri temporare pe sol, recomandându-se norme bine corelate cu umiditatea momentana a solului.

Portaltoii ciresului pot fi de vigori diferite si pot avea un sistem radicular care patrunde in sol pâna la adâncimi de 20-40 cm (GiSelA 5), la adâncimi de 30-50 cm (P-HL-C, Colt), sau la 50-60 cm adâncime (Mahaleb).

Ca metode de irigare, se recomanda atât irigarea prin picurare cât si irigarea prin microaspersiune sub coroana pomilor.

Pentru furtunurile de distributie a apei la fiecare rând de pomi, legate de prima sârma a spalierilor, se pot utiliza picuratoare cu debite de 4-8 l/h cu unu sau doua furtunuri / rând.

Pentru irigarea prin microaspersiune, furtunurile de udare de sub rânduri pot fi echipate cu microaspersoare cu debite de 35-45 l/h, cu raza de udare egala cu ½ din distanta intre rânduri, sau mai mica, in functie de aria de explorare a suprafetei solului de catre radacinile portaltoiului folosit.

Particularitati privind taierile de intretinere si fructificare

Este falsa ideea ca in plantatiile de cires interventiile prin taieri in coroana pomului sunt mai reduse decât la alte specii ca marul, parul, prunul, etc. Atât pentru formarea coroanelor si grabirea intrarii pe rod, cât si pentru intretinere si fructificare, taierile sunt anuale si obligatorii.

Ciresul creste bine inca din primii ani dupa plantare, fapt pentru care se evita pe cât posibil taierile, in aceasta perioada efectuându-se mai mult dirijari ale lastarilor pe pozitii favorabile.

Taierile anuale in uscat se recomanda sa se faca primavara inaintea pornirii in vegetatie. Patrunderea luminii in toate zonele coroanei cu
formatiuni fructifere intensifica fotosinteza , care determina sporirea calitatii fructelor. Ciresul are in general o crestere etajata si formeaza natural coroane rare si aerisite, motiv pentru care volumul taierilor este mai redus comparativ cu celelalte specii pomicole.

Soiurile de cires fructifica in general pe buchete de mai si ramuri mijlocii care prin evolutia lor asigura fructificare pentru o lunga perioada de timp. Normarea incarcaturii se face, de regula, prin scurtarea semischeletului in lemn de 3-4 ani in momentul când s-a garnisit excesiv cu buchete de mai.

In afara de tipul de ramuri pe care fructifica fiecare soi, taierile de intretinere si fructificare trebuie sa tina cont si de particularitatile de crestere si rodire. Astfel, la soiurile mai viguroase cu cresteri anuale mai lungi, cresterea puternica in detrimentul fructificarii, slaba garnisire in partea bazala a sarpantelor si subsarpantelor, au ca efect supraincarcarea cu fructe catre vârful ramurilor, arcuirea acestora si aparitia de ramuri viguroase in zona de curbura.

Pentru a evita aceste neajunsuri se recomanda:

  • o mai frecventa ciupire a lastarilor inca din primii ani de la plantare in scopul garnisirii uniforme cu semischelet si ramuri de rod;
  • o preocupare permanenta de deschidere a unghiului de ramificare prin transferarea cresterii elementelor de schelet pe ramificatii laterale cu pozitie exterioara;
  • ridicarea directiei de crestere la ramurile arcuite prin scurtarea deasupra unei cresteri anuale cu pozitie apropiata de verticala , din zona de curbura.

Taieri in verde. La pomii tineri este de preferat ca formarea coroanelor sa se faca pe cât posibil prin taieri in verde, reducându-se in acest mod timpul de formare a coroanei si favorizându-se intrarea mai rapida pe rod. Dupa intrarea pe rod, in prima parte a perioadei de vegetatie, cresterile fiind viguroase, se vor evita scurtarile, intretinerea se va face prin rarirea acestora. In perioada de rodire insa sunt necesare taieri pentru a stimula cresterea si a norma rodul.

Ciresul formeaza in mod natural pe ax si pe fiecare sarpanta etaje naturale, de obicei la distante prea mari (80-100 cm). Pentru a micsora distantele dintre etaje, se recomanda ca ramurile anuale viguroase rezervate pentru formarea scheletului sa se ciupeasca la 50 – 60 cm, pentru a ramifica. Din lastarii care vor creste in urma interventiei, cel mai viguros se lasa pentru prelungirea cresterilor viitoare, iar restul lastarilor vor forma ramificatiile laterale.

In noile livezi superintensive realizate cu pomi altoiti pe portaltoi vegetativi (Gisela 5, P-HL-C), cu coroana preformata din pepiniera (cu 5, 7 sau chiar 9 ramuri anticipate, care prezinta muguri de rod), plantati la densitati mari ( 4 x 1,5-2 m) se recomanda scurtarea semischeletului care depaseste jumatate din grosimea axului la punctul de insertie in cep de 15-25 cm, pentru reinnoirea semischeletului purtator de rod (fig. 6.10).

Recoltarea fructelor

Stabilirea momentului optim de recoltare se face inând cont de mai mul i indicatori: marimea fructului, culoarea de fond, fermitatea pulpei, usurin a detasarii fructelor de ramura, con inutul fructelor in zahar. Momentul recoltarii depinde si de gradul de perisabilitate si destina ia productiei.

In general, recoltarea fructelor se face manual, fie in mod selectiv (pe masura maturarii fructelor), fie integral (fructele se culeg la singura trecere).Imediat dupa recoltare, ciresele vor fi depozitate in camere frigorifice pentru a evita brunificarea si deprecierea.

Fructele destinate industrializarii (cele apar inând soiurilor de cires amar) se pot recolta si mecanizat cu ajutorul masinilor.

Sursa: Ghidul „Pomi, arbusti fructiferi, capsun – Ghid tehnic si economic”, realizat de Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru pomicultura si Societatea Nationala a Pomicultorilor din Romania.

Share on Facebook