Fermierul Gheorghe Albu, sanctionat de APIA cu 50.000 de euro

Facebook
Twitter

Fermierul constantean Gheorghe Albu, cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari promotori ai perdelelor forestiere din Romania, este pus in aceste zile intr-o situatie mai mult decat dificila. Acesta a aflat cu suprindere ca Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) nu ii poate acorda subventii in valoare de peste 50.000 de euro, pentru o suprafata de circa 200 de hectare pe care au fost plantate perdele forestiere din salcam.

Potrivit anexei nr. 7 din Ordinul 619/2015, speciile forestiere eligibile la plata pe zona de interes ecologic sunt salcia, plopul alb, plopul negru, salcamul nefiind specificat, conform fermierului constantean.

„Autoritatile au incurajat infiintarea perdelelor forestiere si acum ne trezim ca nu putem beneficia de subventii pe suprafetele ocupate cu perdele forestiere din salcam. Numai in ferma mea s-au plantat 1,2 milioane de puieti de salcam in perdele forestiere, circa 200 de hectare, pentru care nu primesc subventie pe suprafata, nici acea plata pe zone de interes ecologic. Practic, sunt sanctionat cu peste 50.000 de euro”, a declarat Gheorghe Albu, in cadrul Conferintei Nationale a Agricultorilor, organizata de LAPAR.

„Motivul invocat este Anexa 7 din Ordinul 619/2015 in care lipseste salcamul. De ce? Raspunsul pe care l-am primit a fost trimiterea la un regulament in care se noteaza ca Romania nu recomanda Comisiei Europene salcamul deoarece nu este o specie indigena si este invaziva”, a mai adaugat Gheorghe Albu.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a comentat situatia fermierului Gheorghe Albu, recunoscand ca MADR-ul a gresit.

„Din pacate este Regulamentul 640/2014 care stabileste speciile pentru perdelele forestiere, fara sa includa salcamul. E clar ca ne-a scapat tuturor. Am cerut colegilor din minister sa faca o adresa din partea mea catre Comisarul Wuropean. Sunt scapari. EWste vina noastra ca nu am fost atenti la timp. Acel act legislativ s-a discutat. Eu imi cer scuze pentru minister, dar e clar ca ne-a scapat la toti. Nu putem blama Comisia Europeana pentru ca nu ne-am facut noi lectiile cum trebuie”, a declarat ministrul.

Fermerul constantean sustine ca in cazul in care nu se va rezolva aceasta problema, va fi nevoit sa defriseze suprafetele infiintate cu perdele forestiere. „Daca nu se rezolva, vom fi obligati sa defrisam aceste suprafete. Perdelele forestiere sunt facute cu fonduri proprii si apartin mai multor proprietari. Ministerul Mediului ar trebui sa dea bani din acea taxa de mediu pentru ca oferim oxigen in atmosfera”, a mai afirmat fermierul constantean.

„Perdelele forestiere de salcam nu reprezinta niciun fel de amenintare asupra diversitatii biologice. Salcamul nu se inmulteste prin samanta. Capacitatea sporita de regenerare pe cale vegetativa a salcamului din lastari si drajoni nu este cu putinta pentru ca terenurile din jurul perdelelor forestiere se lucreaza, iar terenurile agricole pe care se realizeaza perdele forestiere de salcam nu reprezinta o diversitate biologica care ar putea sa fie amenintata”, a mai precizat Gheorghe Albu.

In ultimii 10 ani, Gheorghe Albu a reusit sa planteze, in zona comunei Cobadin (Constanta), peste 1,2 milioane de pomi de salcam, care au rolul sa protejeze de seceta, precum si de vanturile aspre din iarna, o suprafata agricola de circa 6.000 de hectare.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE