
Prețul cerealelor. Ce câștigă fermierii care au pariat pe rapiță
Prețul semințelor de rapiță a scăzut pe piețele internaționale, iar analiștii se așteaptă ca fermierii din Europa să cultive suprafețe mai mici în anul agricol 2014/2015.

Prețul semințelor de rapiță a scăzut pe piețele internaționale, iar analiștii se așteaptă ca fermierii din Europa să cultive suprafețe mai mici în anul agricol 2014/2015.

ANSVSA face demersuri pentru extinderea exporturilor de produse agroalimentare în statele regiunii MENA, respectiv Egipt, Tunisia şi Palestina.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, va participa vineri, 22 august 2014, începând cu ora 10.00, la demararea campaniei de recoltat la floarea soarelui.

Rusia, unul dintre principalii exportatori de grâu de la Marea Neagră, ar putea obține o producție de 59 de milioane de tone de grâu anul acesta, potrivit estimărilor realizate de ministerul american al Agriculturii.

Morarii din Pakistan au cumpărat aproximativ 100.000 de tone de grâu de la producătorii din zona Marii Negre în această săptămână, în vreme ce importatorii din Bangladesh au preluat alte 50.000 de tone.

Cultivatorii de cereale au reușit să finalizeze campania de recoltare la orz, dar ar putea avea probleme la grâu și secară.

Anul acesta, fermierii care au mizat pe venituri frumoase din vânzarea semințelor de soia ar putea primi o lovitură de peste ocean.

Unul dintre marii fermieri, Ștefan Poienaru, a început azi recoltarea grâului de pe cele 6.000 de hectare pe care le exploatează.

România are o capacitat ede stocare a grânelor de circa 18 milioane de tone, insuficientă pentru recoltele din 2014.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la