Creșterea bibilicilor se poate dovedi o afacere de succes, datorită interesului consumatorilor față de gustul deosebit al cărnii și ouălor acestor păsări, precum și al faptului că sunt mai rezistente decât alte specii la boli.
Carnea de bibilică are un gust asemănător celei de fazan și potârniche, fapt care o face să fie inclusă pe lista specialităților în restaurante celebre din Franța, spre exemplu. De asemenea, la un banchet în onoarea câștigătorilor Premiului Nobel pentru 2013, persoanele invitate au fost servite cu mâncăruri pe bază de carne de bibilici cu morcovi și trufe. Totodată, carnea de bibilică are benefice asupra organismului uman, contribuind la buna dezvoltare a sistemului osos și curățarea sângelui, potrivit nutriționiștilor.
De asemenea, creșterea bibilicilor poate deveni o sursă de profit, datorită calității ouălor, care au formă de pară, cu coaja groasă și rezistentă la șocuri, astfel că pot fi transportate pe distanțe lungi, și pot fi păstrate la temperaturi cuprinse între 0 și 10 grade Celsius, conțin vitamina A, nu provoacă reacții alergice, ceea ce le face produse de bază în alimentația copiilor. Ouăle de bibilică au un gălbenuș mai mare în raport cu volumul total al oului. Structura oului de bibilică este de 16% coajă, 49% albuș și 35% gălbenuș. Un ou de bibilică are un conținut de calorii echivalent cu cel al unui număr de patru ouă de găină.
Dacă sunt bine întreținute, bibilicile încep să depună ouă de la vârsta de 6 luni. Ouatul începe în lunile martie-aprilie și continuă pe tot timpul verii, iar pe durata unui sezon producția ajunge la o medie de 60-90 de bucăți. Dacă păsările sunt întreţinute în condiţii corespunzătoare, producția de ouă poate ajunge până la 120 bucăți anual, greutatea medie a unui ou fiind de 45 de grame.
Bibilicile se numără printre ultimele specii domesticite și au început să fie crescute în regim intensiv relativ recent, comparativ cu alte specii. În România se întâlnesc cu precădere două varietăți de bibilici: varietatea cenușie, cea mai numeroasă în gospodării, și varietatea albă. Bibilicile au nevoie de o perioadă de 85-90 de zile de la ieșirea din ouă și până la sacrificare.
„Genetica nu a reușit să-i strice gustul, bibilicile având un sistem imunitar foarte puternic. În istoria de reproducere nu a fost nici un singur caz de infecție la această pasăre. Ea nu are nevoie de vaccinuri, antibiotice pentru a stimula creșterea. Putem afirma cu încredere că carnea de bibilica este un produs absolut pur. Desigur că producția industrială de păsări de carne este imposibilă fără utilizarea de suplimente nutritive, vaccinările și antibiotice. Bibilicile sunt mult mai lente în creștere, dar cresc în mod natural. Trebuie să se miște mult pe jos și în mod regulat, au nevoie de mult mai mult spațiu. Această pasăre este foarte mobila, ea poate zbura câteva sute de metri. În cazul bibilicilor daca se creează condițiile necesare, totul va fi bine”, spune Alexei Belous, directorul general al companiei La Ferme, care se ocupă de creșterea bibilicilor pentru ouă și carne, citat de fermierul.md.
Bibilicile adulte au o greutate corporală de 1,5-2 kg, femelele înregistrând greutăţi ceva mai mari decât masculii. În general, bibilicile sunt rezistente la intemperii, pretenţioase la suprafeţe mari de teren, iar creşterea lor este rentabilă dacă poate fi făcută pe spații întinse, pretându-se deci mai ales la creşterea extensivă, însă se obțin rezultate pozitive și în cazul sistemelor intensive de creștere a bibilicilor.
Pentru a asigura un procent ridicat de ouă fecundate, raportul dintre sexe trebuie să fie de 1 mascul la 5-7 femele. În general, bibilica depune 6-15 ouă, ce vor fi incubate timp de 25-30 zile. Masculii vor avea grijă de pui timp de 10-14 zile până când femela bibilică îți revine după perioada de incubație.
Deși bibilicile cad cloşti de regulă mai târziu și, din cauza caracterului sperios, de cele mai multe ori nu clocesc, această deficiență este rezolvată prin incubarea artificială. Puii însă sunt vioi după ce ies din ouă, dar sunt sensibili la frig și umezeală în primele 4-6 săptămâni. Puii de bibilică vor depinde de părinți timp de 50-75 de zile, însă vor rămâne alături de grup până la următorul sezon de împerechere. Hrănirea puilor de bibilică este asemănătoare cu cea a puilor de găină. În primele zile după ce ies din ouă, imediat ce s-a uscat puful, se administrează amestecuri de uruieli formate din porumb 80% și orz 20%.
Un alt impediment în creșterea bibilicilor este că aceste păsări scot sunete puternice și stridente, care le cam face indezirabile pentru crescători. Mai mult decât atât, nu este rentabil ca bibilicile să fie ţinute în acelaşi loc cu alte specii de pasări domestice, deoarece ele alungă pe acestea din urmă de la hrană. Bibilicile preferă un furaj mai bogat în proteină, cum este starterul de curcani, dar pot fi furajate și cu starter de pui, potrivit specialiștilor Agroland.
Unul dintre cei mai mari producători mondiali de carne și ouă de bibilică este compania franceză Grelier, care derulează operațiuni în Franța, Polonia, Ungaria, Rusia, Ucraina, Africa de Nord și Orientul Mijlociu.