China deschide porțile fermierilor români: putem produce cât pot ei mânca?

Facebook
Twitter

Autoritățile din China vor schimba politica demografică, astfel că populația va crește rapid în următoarele decenii. În acest context, fermierii români care vor reuși să se poziționeze bine pe cea mai mare piață din lume vor avea numai de câștigat.

Beijingul dorește să modifice legislația astfel încât fiecare familie să poată avea doi copii. Măsura va duce la o creștere demografică rapidă, ceea ce înseamnă că și necesarul de alimente va crește direct proporțional. Aceasta este o veste bună pentru fermierii și procesatorii români, mai ales că firmele româneşti interesate de exportul de carne de porc şi taurine vii pe piaţa chineză nu vor mai avea niciun impediment după data de 25 noiembrie 2013, când se vor semna protocoalele referitoare la aceste exporturi, cu ocazia Forumului Economic China-Europa Centrală şi de Est, desfăşurat la Bucureşti, în perioada 25-29 noiembrie 2013.

„În data de 25 noiembrie se semnează protocoalele privind exportul de carne de porc şi taurine vii în cadrul în Forumului Economic China-Europa Centrală şi de Est. Odată cu semnarea acestora pot începe exporturile, dacă agenţii economici din România şi China şi-au armonizat condiţiile de export, respectiv tarifele şi cantităţile. Noi am armonizat certificatele, care de două săptămâni au fost deja expediate, respectiv câte 90 de certificate pentru fiecare tip de export, în fiecare punct de intrare în China. Noi le-am comunicat şi colegilor din ţară modelul de certificat de export ca să aibă cunoştinţă în cazul în care un agent economic din judeţul respectiv va face export în China”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu.

Până la finele acestui an vor fi armonizate şi certificatele pentru exporturile de preparate din carne de porc, din carne de vită, din lapte şi produse din carne de pasăre. Practic, chinezii vor să importe orice este de mâncare din România, de la carne de vită, de produse din carne de vită, de produse din pasăre, lapte şi produse lactate, carne de oaie, miere, vin sau furaje.

Lupta cu Turcia

Pentru carnea de oaie, chinezii vor trebui să se lupte cu turcii și arabii. O echipă de experți turci a fost invitată în România în perioada 9-11 decembrie pentru a pune la punct ultimele detalii în ceea ce priveşte deblocarea exportului şi a tranzitului prin Turcia cu ovine vii. Teoretic, România a îndeplinit a îndeplinit toate cerinţele turcilor.

„Practic putem face export pentru că în buletinul oficial al OIE au fost publicate deja cele 19 judeţe din România, libere de scrapie”, a subliniat Vladimir Mănăstireanu.

Rămâne de văzut dacă și turcii își vor reconsidera poziția adoptată în 2011, când au blocat importurile din România, dar şi tranzitul prin ţara lor a cărnii de oaie românească, invocând un motiv cel puțin îndoielnic. La acea vreme, Turcia a motivate că aceste restricții se impugn din cauza unei boli aproape inexistente în România, respectiv din cauza scrapiei (Encefalopatie Spongiformă Transmisibilă – EST).

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE