Deoarece se apropie toamna, ne-am gandit sa va oferim cateva sfaturi pretioase mai ales pentru cei care au de gand sa planteze in acest sezon o livada de nuc. Dupa cum se stie, nucul este o specie pomicola extrem de apreciata in Romania, pe de-o parte datorita rentabilitatii ei financiare, mai ales pe termen lung, iar pe de alta parte datorita adaptabilitatii sale la conditiile pedo-climatice din Romania.
Exista insa, fireste, o serie de conditii sau limitari de care trebuie sa tinem cont pentru a ne asigura ca avem o rata mare de prindere la puieti. Va oferim in acest sens cateva sfaturi importante:
1. Relieful si solul in care realizam plantatia
Relieful este un factor cu potential restrictiv tinând seama de panta terenului, gradul de fragmentare, nivelul de fertilitate al solului, etc. Terenurile cu panta de peste 10-12%, cu toate deficientele lor, nu pot servi pentru realizarea de plantatii de nuci cu performante productive si cu rentabilitate economica. Sunt de preferat terenurile plane sau cu pante de pâna la 10%, cu conditia realizarii unui nivel ridicat de mecanizare a lucrarilor.
Solul este unul dintre factorii care pot deveni restrictivi pentru realizarea unei plantatii de nuc cu rentabilitate ridicata. Desi se intâlneste sporadic pe majoritatea tipurilor de sol, nucul solicita unele caracteristici definitorii ale solului, pentru o cultura rentabila. Caracteristicile restrictive, chiar limitative ale solului pentru o cultura reusita de nuc se refera la: adâncimea de explorare a sistemului radicular trebuie sa fie de 1,0–1,5 m (peste 50% din radacini se situeaza intre 20 si 120 cm.); continutul de carbohidrati cu CaCO3 activ in zona radacinilor sa nu depaseasca 10%; reactia solului favorabila este de (pH) 6,0-7,5, peste aceste limite apar probleme de toxicitate (la nivel alcalin se produce acumulare de Ca, Na, iar la nivel acid, de Mn); nivelul apei freatice sa se situeze sub adâncimea de 2,5-3,0 m; toleranta scazuta la continutul ridicat de saruri solubile din sol.
2. Temperatura
Temperatura este un factor limitativ pentru unele zone ale tarii, nucul fiind o specie iubitoare de caldura. Reuseste cel mai bine in regiuni cu temperatura medie anuala de 9,0-10,5°C, dar da rezultate destul de bune si in zone cu temperatura anuala de 8-9°C. Temperaturile orare optime ale speciei se situeaza intre 15 si 28°C, iar cele absolute minime sunt de 7°C si maxime de 40°C (in afara intervalului temperaturilor absolute cresterea inceteaza).
Necesarul de ore de frig (intre 0 si 7°C) din sezonul de repaus, este relativ scazut si oscileaza in functie de soi intre 600 si 700. In perioada repausului obligatoriu nucii se comporta bine la geruri de pâna la -24…-26°C. Soiurile de nuc, cu fructificare terminala si originare din zone climatice mai reci sunt afectate de temperaturile minime absolute de –25, -27°C (deger a mugurii micsti si amentii), in schimb la cele de –28, – 29°C sunt distruse ramurile anuale, iar la –30, -33°C, cele multianuale, iar pomii tineri pot fi distrusi in totalitate.
Soiurile de nuc, cu fructificare laterala, de provenienta din zonele mai calde (Iran, Spania, California, China de Sud) sunt mult mai sensibile la temperaturile scazute din iarna. Aceste plante sufera pagube incepând de la –20, -22°C, iar de la –26, -28°C pot fi distruse in totalitate. Din aceasta cauza ele nu se cultiva decât in zonele, in care iarna temperaturile nu scad sub –10, -18°C.
Cultura nucului este dependenta de temperaturile minime absolute din iarna si mult mai putin de temperaturile medii anuale (8 la 17°C). Temperaturile negative de -2°C inregistrate in timpul infloritului pot produce distrugeri ale organelor florale (amenti si flori femele). Soiurile cu inflorire tardiva (dupa 1 mai) sunt mai ferite de efectele acestor temperaturi decât cele cu inflorire timpurie (5-20 aprilie).
Plantele de nuc sunt afectate si de temperaturile maxime de peste 35°C din timpul lunilor iulie–august–septembrie, in special daca se mentin la acest nivel mai multe zile. Temperaturile minime si maxime absolute provoaca (iarna si vara) afectiuni ale scoartei pomului (crapaturi) si de aceea este nevoie de protejarea trunchiului prin varuire.
3. Apa
Apa este un factor esential pentru cresterea si fructificarea nucului.
In conditiile din România, nucul are nevoie de asigurarea necesarului de umiditate din sol prin irigare. Nucul este intâlnit in toate zonele cu precipitatii de la 500 la 800 mm/an, dar pentru o crestere si fructificare rentabila are nevoie de completarea deficitului de apa din sol, mai ales când se manifesta fenomenul de seceta.
Deficitul de apa poate afecta cresterea lastarilor, a fructelor, a productiei si calitatea acesteia. Apa in exces, pe terenuri argiloase cu drenaj necorespunzator poate provoca asfixia radacinilor sau debilitarea pomilor.
4. Portaltoii nucului
In conditiile din România s-a constatat ca portaltoii proveniti din Juglans regia (selectii) se comporta bine când sunt altoiti cu soiuri autohtone. Portaltoii sunt toleranti la virusul Cherry Leaf Roll (CLRV). Printre cei mai utilizati portaltoi la altoirea nucului se numara: Portval – vigoare mare, compatibil la altoire, rezistent la ger, cu procent de rasarire de 80%; Secular R-M – vigoare mare, rezistent la ger, cu rasarire de 45%; Tg. Jiu-1 – vigoare mare, compatibilitate buna cu soiurile românesti, rezistent la ger si o rasarire superioara a puietilor (64%).
Portaltoii proveniti din Juglans regia: Pradox (J. hindrii x J. nigra), Royal (J. sieboldiana x J. regia). In general, altoirea nucului pe J. nigra a fost abandonata in majoritatea tarilor datorita neajunsurilor provocate in livada.
5. Organizarea si pregatirea terenului in vederea plantarii
Se vor evita acele zone in care se inregistreaza frecvent temperaturi minime absolute de -30; -33ºC, cele cu ingheturi târzii din partea a doua a lunii aprilie (in timpul infloritului) si terenurile argiloase, calcaroase (carbonati activi peste 10-12%) in zona sistemului radicular. Cele mai favorabile soluri sunt cele cu pH de 6,5-7,5. Plantatiile de nuc cu caracter industrial necesita sistem de irigare.
Cele mai favorabile amplasamente sunt cele de pe terenuri plane sau cu panta de pâna la 10% (mecanizabile). Plantatiile pot fi organizate pe diferite suprafete ca marime. Pentru a putea mecaniza lucrarile in plantatiile de nuc, inclusiv cea de recoltare sunt necesare suprafete de 50-100 ha pe ferma. La suprafete mai mici (5,0-30,0 ha) sunt necesare asocieri pentru cumpararea si folosirea utilajelor.
Pregatirea terenului in vederea realizarii unei plantatii intensive de nuc consta din urmatoarele lucrari tehnologice:
– delimitarea terenului alocat plantatiei si marcarea gardului de protectie;
– defrisarea vegetatiei lemnoase si sau ierboase si scoaterea acesteia in afara viitoarei plantatii;
– modelarea portiunilor de teren care favorizeaza acumularea apei sau impiedica trecerea utilajelor;
– aplicarea de pesticide cu rol de combatere a bolilor, insectelor si nematozilor;
– fertilizarea cu gunoi de grajd, P si K, la nivelul de 40-60 t/ha si respectiv 100 P kg/ha si 80 K kg/ha. Fertilizarea organica este necesara in mod deosebit la solurile sarace, dar posibilitatile existente de identificare de surse de gunoi de grajd sunt reduse.
– mobilizarea solului la 50-60 cm prin desfundare sau prin scarificare (doua treceri perpendiculare), cu 2-3 luni inainte de plantare;
– aratura si nivelarea usoara a solului la 30-50 cm;
– discuirea pe doua directii, cu câteva zile inainte de plantare.
Pentru plantatiile clasice sau suprafete reduse de teren (sub 0,5-1,0 ha), pregatirea terenului se reduce la operatiuni de defrisare a vegetatiei lemnoase, la mobilizarea terenului prin aratura adânca (daca este posibil) si la marcarea locului de plantare. Rolul acestor plantatii este in principal pentru combaterea eroziunii solului si numai in secundar pentru productia de fructe.
6. Distante de plantare
Comparativ cu alte plante, nucul carpatic creste viguros si are dimensiuni mari ale habitusului. Aceasta caracteristica, in corelatie si cu durata lunga de exploatare a plantatiilor, impun un sistem de cultura cu distante mari de plantare.
Practic, la nivel mondial se contureaza urmatoarele sisteme de cultura: sistemul clasic, cu plante de 1,0-1,2 m si cu densitati de 80-100 plante/ha; sistemul intensiv, cu plante de vigoare diferita:
– mici, cu fructificare terminala si vigoare mare, cu distante de plantare de 9x9m; 9x8m; 8x8m si densitati de 123, 139 si 156 plante/ha;
– mici, cu fructificare laterala si vigoare medie, cu distante de plantare de 8x8m; 8x7m; 8x6m; 7x6m si densitati de 156, 178, 238 plante/ha;
– mici cu fructificare laterala si conducere sub forma de gard fructifer, la distante de 6x5m, 6x4m si densitati de 333 si 416 plante/ha.
In tara noastra se utilizeaza sistemul clasic si sistemul intensiv cu soiuri cu fructificare terminala. Sistemul clasic se aplica sporadic, pe suprafete reduse (500-5000 m2 ) si in mod tipic pentru terenurile in panta din zona dealurilor.
Sistemul intensiv, cu distant e de 9×8 m (139 pl/ha) se foloseste de 10-15 ani si tinde sa se extinda. Acest sistem de cultura este caracteristic zonelor mai racoroase din SUA, Canada, Moldova, Ucraina, China, etc.
Solul se intretine ca ogor negru, erbicidat pe rândul de pomi sau cu benzi de inierbare intre rânduri. De regula inierbarea se face cu Lolium si are o durata de 3-4 ani. Se coseste de 2 ori pe an si masa ierboasa se foloseste pentru fân sau ca mulci.
