Soiuri de struguri românești. Soiuri albe: Feteasca Albă, Feteasca Regală, Tămâioasa Românească, Grasa de Cotnari și Galbena de Odobești

Facebook
Twitter

În portofoliul României de soiuri de struguri găsim soiuri care și-au luat numele de la zona în care sunt cultivate sau care au fost „botezate” mai năstrușnic. Bibliografia de specialitate a reținut numeroase soiuri de vinuri albe specifice țării noastre. Unele au dispărut, altele se mai cultivă doar pe suprafețe nesemnificative. Printre cele care au convins viticultorii să le acorde timpul și grija lor se numără mai ales Feteasca, Tămâioasa, Galbena sau Grasa.

În cadrul acestui material ne vom opri asupra a acestor „regine” ale podgoriilor românești.

Feteasca Albă


Feteasca Albă este unul dintre cele mai valoroase soiuri de struguri românești, cu rădăcini milenare, tocmai din Feteasca Neagră cultivată de daci.

Caracteristici:

Sursa: Cramele Recas
Sursa: Cramele Recas
  • Cunoscut în popor și sub denumirile de Poama fetei, Păsărească albă și Poamă păsărească
  • Soi românesc, apărut în regiunea istorică a Moldovei, Feteasca Albă este soiul cel mai răspândit din România ca suprafață de cultivare (peste 25.000 hectare), fiind bine adaptat condițiilor de climă din țara noastră.
  • Se cultivă în majoritatea podgoriilor, mai ales în cele din Moldova și Transilvania.
  • Produce vinuri seci sau demiseci, cu conținut echilibrat în alcool (tărie 11,5-12%) și aciditate, caracterizate prin mare finețe, dar și vinuri demidulci sau dulci.
  • Feteasca Albă produce un vin fin, elegant, rotund, catifelat, amplu, corpolent.
  • Vinurile maturate în butoaie de stejar și învechite în sticlă capătă o aromă-buchet apropiată de cea a fructelor uscate.
  • În unele podgorii cu ecoclimat temperat mai răcoros, din Fetească albă se obține un vin cu aciditate mai ridicată, având în același timp o prospețime și o fructuozitate deosebite.
  • Are o putere de acumulare a zaharurilor foarte ridicată, din acest punct de vedere situându-se printre primele soiuri ale lumii. Cantitatea de zahăr acumulată în struguri în mod normal este de 180-220 g/l de must, dar poate ajunge până la 240-250 g/l și chiar 270 g/l, în condiții de supramaturare.

Feteasca Regală

Vita de vie Feteasca RegalaFeteasca Regală este rezultatul hibridării naturale între Fetească Albă și Grasa de Cotnari. Soiul este relativ tânăr, ajungând pe teritoriul României după anul 1920. Astăzi este cultivat pe suprafețe mari.

Caracteristici:

  • Feteasca Regală are perioadă mijlocie de vegetație (160-170 zile), timp în care necesită 25-32 C temperatură globală.
  • Are vigoare mijlocie de creștere și fertilitate ridicată, 80-85% dintre lăstari fiind fertili.
    Se reface ușor în urma accidentelor climatice.
  • Dezmugurește devreme, în primele zile ale lunii aprilie, pârga strugurilor are loc în prima parte a lunii august, iar maturarea deplină se realizează la 3-4 săptămâni după soiul Chasselas Dore.
  • Este un soi cu o rezistență biologică mijlocie la ger (-20,-22C), dar sensibil la secetă; ca urmare trebuie evitată cultura sa în zonele secetoase și pe nisipuri. Are rezistență mijlocie la mana și făinare, sensibil la putregaiul cenușiu al strugurilor.
  • Este un soi care valorifică bine aproape toate tipurile de sol, dar care are nevoie de umiditate asigurată.
  • Perioada optimă de plantare este în lunile martie-aprilie
  • Producțiile de struguri obținute variază în funcție de arealul de cultură de la 11 tone/hectar la Blaj, până la 27 tone/hectar la Odobești, cu o medie de 15 – 20 tone/hectar.
  • Tehnologic, soiul nu atinge nivelul calitativ pe care îl are Feteasca Albă.
  • Acumulează zaharuri de la 170 – 180 g/l pana la 200 – 210 g/l, cu o aciditate totală a mustului variabilă între 4.5 – 7.0 g/l H2SO4, iar capacitatea de supramaturare este mult mai redusă, deoarece acumulările de zaharuri ating doar 220 – 235 g/l.
  • În anii cu condiții climatice nefavorabile se obțin vinuri de masă. Vinurile rezultate din Feteasca Regală sunt de calitate, dar pot fi folosite și la obținerea vinurilor folosite ca materie primă pentru spumante sau distilate învechite din vin.

Tămâioasa Românească

Proveniența Tămâioasei Românești este necunoscută. Se pare însă că ar fi ajuns pe meleagurile noastre și în jurul bazinului Mediteranei din patria lui Sofocle. La noi a fost consemnat înainte de invazia filoxerei, astfel încât este considerat soi autohton.tamaioasa romaneasca

Caracteristici:

  • Este soi cu perioadă mijlocie de vegetație (165-175 zile) și cerințe ridicate heliotermice, necesitând 32-38C temperatură globală.
  • Are vigoare mijlocie de creștere și fertilitate bună, 55-65% dintre lăstari fiind fertili.
  • Dezmugurește târziu, la finele lunii aprilie, pârga strugurilor se declanșează devreme, la sfârșitul lunii iulie, iar maturarea se realizează la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas Dore.
  • Din punctul de vedere al rezistenței biologice, Tămâioasa Românească este un soi pretențios, sensibil la ger (-18, -20C), la secetă sau excesul de umiditate, puternic atacat de boli, moliile strugurilor și viespi.
  • Pentru cultura acestui soi sunt necesare areale bine delimitate, din cauza plasticității sale ecologice reduse.
  • Zonele cu toamne lungi și însorite, lipsite de precipitații, care să permită acumularea lentă a zaharurilor și aromelor în must, supramaturarea strugurilor concomitent cu botritizarea lor, sunt ideale pentru cultura Tămâioasei Românești.
  • Tehnologic, la maturarea deplină acumulează 200 – 210 g/l zaharuri, iar prin supramaturare atinge 250 – 270 g/l și poate depăși ușor aceste valori, fără ca aciditatea totală a mustului să coboare sub 4,5 – 5 g/l H2SO4.
  • În vederea evitării pierderilor, se recomandă ca recoltatul să se efectueze în 2 – 3 etape, pe măsura supramaturării strugurilor.
  • Producțiile de struguri sunt mici, de 5 – 8 tone/hectar, dar pot atinge 10 – 14 tone/hectar.

Galbena de Odobești

Emblema Vrancei și desfătarea boierilor de altădată, Galbena de Odobești a fost abandonată de viticultorii vânceni din cauză că este un soi sensibil, pretențios.

Caracteristici:

  • Galbena de Odobești este un soi românesc foarte valoros și productiv, autofertil și viguros, ușor de recunoscut după frunzele întregi sau trilobate, cu nervurile principale de culoare roșie-violet la baza frunzei.
  • Zonele optime de plantare sunt pantele cu expoziție sudică, unde se asigură mai mult căldură și lumină.
  • Lăstarii acestui soi pot crește din primăvară până în toamnă 3-4 metri și chiar mai mult.
  • Coacerea strugurilor se desăvârșește în cursul lunii septembrie și în prima parte a lunii octombrie.
  • Strugurii sunt aripați, cilindro-conici cu boabe dese, rotunde care au mărime mijlocie. Culoarea boabelor este în general galbenă cu tentă ruginie pe partea expusă la soare. Strugurii sunt mijlocii spre mari, greutatea lor ajungând până la 350 g.
  • La strugurii mici boabele sunt mai grele decât la cei mari, ajungând până la un gram diferență.
  • Strugurii acumulează în medie 160–180 g/l zaharuri și prezintă o aciditate totală destul de ridicată cuprinsă între 4,5 și 6,0 g/l.
  • Galbena de Odobești dă recolte mari de struguri la hectar, putând ajunge chiar până la 20de tone/hectar.
  • Din soiul Galbenă de Odobești se obțin vinuri albe cu o tărie alcoolică cuprinsă între 9 si 11O.
  • Vinurile sunt seci, ușoare, vioaie și lasă în cavitatea bucală o senzație plăcută de proaspăt și de răcoare.
  • Se consumă ca vin tânăr, ideal în primul an de viaţă.
  • Ca mai toate soiurile albe autohtone, este şi o bună materie primă pentru obţinerea vinarsurilor

Grasa de Cotnari

Grasa de Cotnari este un soi de viță de vie tipic românesc, cultivat în România încă din secolul XV. Strugurii sunt de mărime mijlocie, cilindroconici, uneori ramificați, cu boabe dese și nomogene, de culoare galben-verzuie, cu pete ruginii pe partea expusă la soare.grasa de cotnari

Caracteristici:

  • Se cultivă în mod tradițional în vechile podgorii de la Cotnari, unde a fost cultivat încă din timpul domniei lui Ștefan cel Mare.
  • Pentru obținerea vinului, strugurii sunt culeși atunci când sunt deja trecuți de maturitate și atacați de putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea).
  • Vinul obținut este un vin superior alb, de desert, demisec sau licoros, cu un conținut mare de zahăr, de circa 240 grame pe litru și o tărie care depășește uneori 15 grade.
  • Culoarea vinului din Grasă de Cotnari poate varia de la verzui, când vinul este tânăr, până la galben aurie după învechire, cu un gust apropiat celui de miez de nucă, împletit cu nuanțe de stafide și de sâmburi de migdale
  • Grasa de Cotnari este vinul optim în combinații cu deserturi rafinate.
  • Gradul alcoolic, în majoritatea anilor, depășește 11% volum, fără ca zaharurile să scadă sub 50 g/l. Aciditatea totală este suficient de ridicată pentru a imprima vinului armonie și acea particulară fructuozitate. Extractul sec nereducător are valori medii cuprinse între 20 si 30 g/l așa încât caracterele de corpolență și plinătate sunt bine exprimate.
  • Bine echilibrat din punct de vedere al indicilor fizico-chimici, vinul Grasa de Cotnari are o aromă similară întrucâtva cu cea a stafidelor și împlinită în unii ani cu cea datorată substanțelor produse de putregaiul nobil, amintește de aroma caiselor uscate sau a cerii de albine. Gustul este complex, părând ca îngemănează în el miezul de nucă cu dulceața stafidelor, dar și cu o nuanță fină de migdale amare.
  • Grasa de Cotnari merge bine în asociere cu desertul (prăjituri, clătite, papanași, creme, ștrudele, plăcinte, salate de fructe, nuci, alune, migdale).

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE