Idei de afaceri la țară: fonduri europene nerambursabile de peste 10 milioane de euro pentru înființarea fermelor de bovine de către tinerii fermieri

Facebook
Twitter

Cea mai mare parte din consumul intern de carne este asigurat de importuri, astfel că este loc suficient pe piața internă pentru fermierii care au mizat pe fondurile europene nerambursabile pentru înființarea fermelor de cresterea bovinelor de lapte și de carne.

Valoarea totală a proiectelor care prevăd înființarea de ferme de crestere a bovinelor pentru lapte și carne, finanțate prin Măsura 121 – Modernizarea exploatațiilor agricole și Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2014, s-a ridicat la 139,3 milioane de euro.

Din această sumă, 81,2 milioane reprezintă fonduri europene nerambursabile, potrivit datelor furnizate la cererea stiriagricole.ro de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Astfel, prin Măsura 121 – Modernizarea exploatațiilor agricole, au fost finanțate 134 de proiecte, cu o valoare totală a investiției de 124,6 milioane euro. Fondurile europene nerambursabile reprezintă 66,5 milioane euro, dintre acestea fiind plătite efectiv 37,7 milioane euro. Cele 432 de proiecte pentru înființarea de ferme de bovine finanțate prin Măsura 112 au o valoare eligibilă a investiției de 14,7 milioane euro. Suma plătită beneficiarilor până în prezent se ridică la 10,3 milioane euro. Așadar, până în prezent, prin cele două măsuri de finanțare, au fost plătiți către beneficiarii PNDR peste 48 milioane euro”, se arată în răspunsul formulat de AFIR, la solicitarea stiriagricole.ro.

Totodată, prin noul Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, vor putea fi accesate fonduri europene nerambursabile pentru înființarea fermelor de cresterea bovinelor de lapte și de carne. Spre exemplu, tinerii fermieri care încep afaceri la țară vor primi până la 50.000 de euro în acest scop, prin PNDR.

Mai mult decât atât, beneficiarii fondurilor europene care integrează producția vor primi un punctaj suplimentar la evaluarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile. În plus, cei care se asociază vor primi încă 20% la evaluare. De asemenea, proiectele care vizează folosirea de genetică românească vor fi prioritare.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE