EXCLUSIV: Producătorii din Vâlsan, Argeș și Muscel se pregătesc de exporturi, reuniți într-o asociație

Facebook
Twitter

Producătorii din zona Vâlsan, Argeș și Muscel se pregătesc de exporturi. În acest scop, au pus bazele Asociației de Tradiții și Nutriție Vâlsan, Argeș și Muscel.

Președintele organizației va fi domnul Ioniță Ștefan, din Brădet și președinte al Asociației „Vâlsan 2010”. Doamna Bibiana Stanciulov, șefa Sonimpex, producătorul magiunului de Topoloveni, singurul produs românesc care se bucură de protecție la nivel european, domnul Marius Badea, șeful companiei Lactate Brădet, și doamna Florentina Vuțoi din Câmpulung Muscel vor asigura coordonarea Asociației de Tradiții și Nutriție Vâlsan, Argeș și Muscel, din funcția de vicepreședinți.

„Astăzi vom depune actele pentru rezervarea numelui la Ministerul Justiției. Până joi, vom definitiva actul constitutiv și statutul Asociației de Tradiții și Nutriție Vâlsan, Argeș și Muscel, iar vineri vom depune actele la judecătoria Curtea de Argeș, deoarece sediul Asociației de Tradiții și Nutriție Vâlsan, Argeș și Muscel va fi în Brădet”, a declarat, pentru stiriagricole.ro, președintele Asociației de Tradiții și Nutriție Vâlsan, Argeș și Muscel, Ioniță Ștefan, cel care și-a pus propria locuință la dispoziție pentru ca asociația să poată exista.

Principalele planuri ale membrilor Asociației de Tradiții și Nutriție Vâlsan, Argeș și Muscel vizează promovarea producătorilor ecologici și tradiționali din zonă și, beneficiind de experiența doamnei Bibiana Stanciulov, obținerea protecției la nivel european pentru produsele specifice zonei.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE